„Blestemul” fostului rege al asfaltului Nelu Iordache: Lucrările începute de Romstrade nu au fost terminate nici până acum

La finele lui 2012 Compania de Drumuri rezilia pe bandă rulantă contractele atribuite firmei lui Nelu Iordache, Romstrade, odinioară cel mai mare constructor român de drumuri. După patru ani şi jumătate, majoritatea proiectelor începute de Romstrade bat pasul pe loc, sau nici măcar nu au constructor.
Economica.net - mar, 20 iun. 2017, 21:04

Odată cu arestarea preventivă a omului de afaceri Nelu Iordache pentru deturnare de fonduri, Romstrade, care ajunsese cea mai mai mare firmă românească de cpnstrucţii de drumuri, a început să piardă contract după contract. Mai întâi, cel cu autostrada în care au fost descoperite fraudele, apoi cele privind reabilitarea unor sectoare din DN5 şi DN6 şi construcţia centurii Caracal şi a Pasajului Mihai Bravu din Capitală. A venit în scurt timp intrarea în insolvenţă a firmei de construcţii, care ajunsese în 2009 cel mai mare asfaltator din România.

Dacă lotul 1 din Autostrada Nădlac – Arad şi pasajul Mihai Bravu au fost ulterior finalizate cu alţi constructori de către CNAIR şi, respectiv Primăria Capitalei, celelalte proiecte, evaluate la aproape 400 de milioane de lei, încă se confruntă cu o mulţime de probleme.

Spre exemplu, pentru proiectul de reabilitare a unui lot din DN6, CNAIR nici măcar nu are un constructor selectat. Contractul pentru reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova, lot 2: km 132+435 – km 185+230 abia a fost relicitat pe 26 aprilie 2017. Termenul limită de depunere a ofertelor este 28 iunie, contractul fiind estimat la 267 milioane de lei.

Şi pentru modernizarea DN5, Bucureşti – Adunaţii Copaceni, Compania de Drumuri a selectat un nou constructor în noiembrie 2014, respectiv pe Eurocogen Aninoasa. Lucrările bat însă pasul pe loc, conform informaţiilor actualizate pe luna mai de pe site-ul Companiei de Drumuri, unde sunt menţionate probleme cu exproprieri suplimentare, dar şi la podul peste Argeş. Tot pe site-ul CNAIR se estimează că lucrările vor fi gata în septembrie 2017, după ce termenul contractual iniţial, aprilie 2016, a fost depăşit. Valoarea contractului este de 76 milioane de lei, fără TVA.

Nici varianta de Ocolire Caracal nu este încă recepţionată, deşi Compania de Drumuri a selectat un nou constructor încă din august 2014, respectiv pe italienii de la Secol. Conform contractului, Centura Caracal trebuia construită până în luna mai 2016, dar termenul a fost prelungit până în mai 2017. Şi asta pentru că mai erau necesare lucrări la sens giratoriu care să racordeze centura la DN6, conform explicaţiilor de pe site-ul CNAIR. Valoarea acestui contract este de 41,7 milioane de lei, fără TVA.

Un alt proiect la care lucra Romstrade înainte de a intra în insolvenţă era „Consolidare şi protecţie versanţi DN 7 A, km 63+200 – km 86+601″. În momentul rezilierii, pe 21 decembrie 2012, procentul de execuţie al lucrărilor pe drumul spre Voineasa era de 71%. Într-un răspuns trimis unui membru al forumului de infrastructură PeUndeMerg.ro, reprezentanţii CNAIR admit că anul acesta nu sunt bani alocaţi acestui proiect.

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reţinut în decembrie 2012, fiind acuzat de deturnarea de fonduri europene în cazul construirii lotului 1 al autostrăzii Nădlac – Arad. După un an şi cinci luni de detenţie, Curtea de Apel Bucureşti a decis în luna mai 2014 judecarea sa în stare de arest la domiciliu. În prezent, acesta este cercetat în mai multe dosare.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...