Şeful Uber a demisionat la presiunile investitorilor

Co-fondatorul şi directorul general de la serviciul de rezervări de automobile Uber, Travis Kalanick, şi-a anunţat miercuri demisia din funcţie, în urma presiunilor venite de la investitorii companiei, informează un articol publicat în 'New York Times', preluat de Reuters.
Economica.net - mie, 21 iun. 2017, 07:57
Şeful Uber a demisionat la presiunile investitorilor

Informaţia a fost confirmată în mod oficial de un purtător de cuvânt de la Uber.

Citând surse din apropierea acestui dosar, ‘New York Times’ susţine că cinci din principalii investitori de la Uber, inclusiv fondul Benchmark, i-au cerut lui Kalanick să demisioneze imediat fiind de părere că Uber are nevoie de o modificare de leadership.

‘Iubesc Uber mai mult decât orice altceva pe lume şi, în acest moment dificil în viaţa mea privată, am acceptat cererea investitorilor de a demisiona astfel încât Uber să poate să se concentreze pe construcţie în loc să fie distrasă de o nouă dispută’, a informat Kalanick într-un comunicat remis The New York Times.

Kalanick, care a fondat Uber în 2009, i-a informat pe angajaţi săptămâna trecută că va renunţa la funcţia de CEO, însă această plecare trebuia să fie una cu caracter provizoriu, fiind legată de o serie de probleme personale.

Grupul Uber s-a confruntat cu mai multe demisii la vârf în ultimele luni pe fondul acuzaţiilor de hărţuire sau sexism. Atât Travis Kalanick cât şi adjunctul său, Emil Michael, care a demisionat luni, sunt acuzaţi că au încurajat o serie de practici deplasate şi brutale în cadrul companiei.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat. Alexandra Corolea, purtător de cuvânt Uber pentru România şi regiunea Balcani, declara luna trecută că 300.000 utilizatori Uber în România au folosit cel puţin o dată serviciile platformei, din care peste 250.000 în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...