Nomura a ales Frankfurt ca bază de operaţiuni în UE după Brexit

Nomura Holdings Inc., cea mai mare companie japoneză de brokeraj, a decis că Frankfurt va fi cartierul general al operaţiunilor sale din Uniunea Europeană după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar, au declarat joi pentru Bloomberg mai multe surse din domeniu dosar.
Economica.net - joi, 22 iun. 2017, 09:11
Nomura a ales Frankfurt ca bază de operaţiuni în UE după Brexit

Potrivit surselor, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, Nomura va demara luna aceasta pregătirile pentru a putea înfiinţa o bază de operaţiuni în centrul financiar al Germaniei. Firma japoneză vrea să obţină aprobările necesare şi să găsească spaţii de birouri înainte de a începe să transfere până la 100 de angajaţi care în prezent lucrează la Londra.

Această mutare face din Nomura prima firmă japoneză de brokeraj care a ales o locaţie pentru a-şi desfăşura operaţiunile în UE după Brexit. Principalul său rival, Daiwa Securities Group Inc., analizează la rândul său o posibilă mutare la Frankfurt sau Dublin pentru operaţiunile sale din UE, în timp ce băncile nipone Mitsubishi UFJ Financial Group Inc. şi Mizuho Financial Group Inc. şi-au majorat prezenţa la Amsterdam, unde au o licenţă bancară care le oferă acces la piaţa Uniunii Europene.

Sursele au dezvăluit că Nomura, care în luna martie a acestui an avea aproximativ 3.000 de angajaţi în Europa, în principal la Londra, a analizat mai multe oraşe în care să îşi găzduiască operaţiunile din UE, inclusiv Munchen, Luxemburg şi Paris. Frankfurt, oraşul unde îşi are sediul Banca Centrală Europeană, a devenit una dintre opţiunile favorite pentru marile bănci precum Morgan Stanley, Goldman Sachs Group Inc. şi Citigroup Inc. care vor să îşi ofere serviciile în UE şi după Brexit.

Negocierile pentru o ‘retragere ordonată’ a Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost lansate luni la Bruxelles de negociatorul-şef al blocului comunitar, Michel Barnier, şi ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, într-o primă întâlnire pentru a stabili priorităţile procesului ‘de divorţ’. Se aşteaptă ca Londra să părăsească UE la sfârşitul lunii martie 2019, adică la doi ani după declanşarea oficială a procedurii de ieşire de către premierul Theresa May la 29 martie.

Decizia Marii Britanii de a ieşi din UE a determinat marile bănci să îşi înfiinţeze noi centre de operaţiuni în interiorul blocului comunitar pentru a-şi asigura accesul la clienţii din UE. O sursă din interiorul Goldman Sachs a declarat la începutul anului că banca americană analizează mutarea a cel puţin 1.000 de angajaţi la Frankfurt, în condiţiile în care potrivit estimărilor centrului de reflexie Bruegel, Londra ar putea să piardă până la 30.000 de locuri de muncă în sectorul serviciilor financiare după Brexit.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
La ora 11:09 s-a redeschis linia Stanceni - Lunca Bradului pentru circulaţia garniturilor cu tracţiune Diesel, iar trenurile 406, 1641 şi 407 au fost repuse in circulaţie, informează Compania......
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de ...
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru ...
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor .