ANRE: Preţul energiei electrice pentru populaţie va creşte cu 8% de la 1 iulie doar în cazul contractelor cu furnizorii de ultimă instanţă

Preţul energiei electrice pentru populaţie va creşte cu 8% de la 1 iulie, doar în cazul contractelor cu furnizorii de ultimă instanţă (FUI), dar consumatorii pot obţine preţuri mai bune pe piaţa liberă, în condiţiile în care comparatorul de preturi afişat pe site-ul ANRE cuprinde multe oferte sub preţul aprobat joi pentru energia furnizată în cadrul serviciului universal, potrivit datelor transmise vineri, la solicitarea News.ro, de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, care nu a oferit un procent exact cu care vor creşte preţurile pentru populaţie, de la 1 iulie, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 23 iun. 2017, 13:24
ANRE: Preţul energiei electrice pentru populaţie va creşte cu 8% de la 1 iulie doar în cazul contractelor cu furnizorii de ultimă instanţă

ANRE a aprobat joi ordinul privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de FUI clienţilor casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienţilor casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 şi până la sfârşitul acestui an. Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienţii casnici, scrie News.ro.

Preşedintele ANRE a explicat că, deşi preţul va creşte cu 8% în cazul contractelor cu FUI, pe piaţa liberă există multe oferte cu preţuri mai bune.

”Tarifele vor creşte cu 8% doar pentru contractele cu furnizorii de ultimă instanţă. Consumatorii trebuie să încheie contracte negociate în piaţa liberă (…) Comparatorul de preţuri afişat pe site ANRE cuprinde multe oferte sub preţul aprobat ieri pentru energia furnizată în cadrul serviciului universal”, a declarat Havrileţ, la solicitarea News.ro.

Joi, autoritatea a decis avizarea tarifelor de tip componentă piaţă concurenţială (CPC), cu modificări faţă de solicitările FUI, aplicabile, în trimestrul al treilea, clienţilor finali casnici şi noncasnici, beneficiari ai serviciului universal.

”Energia electrică furnizată la tarif CPC reprezintă 90% din consumul clienţilor casnici şi este achiziţionată de FUI exclusiv din piaţa concurenţială, unde preţul energiei electrice a înregistrat o creştere cu 24% faţă de trimestrul II. În aceste condiţii, deşi FUI au propus creşteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităţilor şi tendinţelor din piaţă, ANRE a considerat justificată o creştere medie la nivel naţional a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru o integrare comercială completă între cele două companii prin......
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
PSD-PNL-minorități și-a propus în programul de guvernare să sprijine angajarea și instalarea tinerilor în agricultură ...
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat ...