AFIR: Fondurile disponibile pentru investiţii în sectorul zootehnic au fost epuizate înainte de data limită

Fondurile alocate în sesiunea de primire a proiectelor pentru sectorul zootehnic, pentru submăsura privind realizarea de investiţii în exploataţii agricole, au fost epuizate înainte de termenul limită, de 31 iulie 2017, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Economica.net - mar, 27 iun. 2017, 21:02
AFIR: Fondurile disponibile pentru investiţii în sectorul zootehnic au fost epuizate înainte de data limită

Conform datelor citate, AFIR a primit online, în sesiunea din acest an, pe pagina oficială de Internet a instituţiei, pentru sM 4.1, sectorul zootehnic, 115 solicitări de finanţare în valoare totală nerambursabilă de peste 121 de milioane de euro. Alocarea financiară, disponibilă pentru sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanţare a investiţiilor în sectorul zootehnic a fost de 60 de milioane de euro, notează Agenţia.

‘După ce la începutul acestei luni, au fost solicitate integral fondurile alocate pentru sectorul vegetal şi pentru zona montană, ieri (luni, 26 iunie 2017, n.r.) au fost epuizate şi fondurile pentru investiţii în sectorul zootehnic, finanţate prin submăsura 4.1 din PNDR 2020. Subliniez faptul că oportunitatea şi calitatea investiţiilor trebuie să primeze şi îmi doresc ca fondurile europene să fie alocate pentru finanţarea celor mai bune investiţii, care vor asigura dezvoltarea durabilă pe termen lung a mediului rural. Din acest motiv, mă bucură faptul că au fost depuse suficient de multe proiecte, astfel încât să putem selecta pentru finanţare doar acele proiecte cu punctajul cel mai mare’, a subliniat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuţ Chesnoiu.

AFIR precizează că depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale s-a oprit înainte de termenul limită prevăzut în anunţul de lansare deoarece valoarea publică totală a cererilor de finanţare depuse, cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate, a depăşit plafonul de 200% din alocare, cu excepţia valorii publice totale a proiectelor retrase.

De asemenea, pentru solicitanţii de finanţare în sectorul zootehnic, aferent sM 4.1 din arealul ITI – Delta Dunării, mai sunt disponibile fonduri în valoare de aproximativ 29 de milioane de euro. Totodată, mai sunt disponibile fonduri pentru depunerea cererilor de finanţare în sectorul ferme de familie, data limită fiind 31 iulie 2017. Valoarea fondurilor disponibile pentru investiţii în fermele de familie este de circa 15 milioane de euro.

Sesiunea de depunere a proiectelor pentru investiţii în exploataţii agricole a fost lansată în data de 3 mai 2017. În cadrul acestei sesiuni au fost depuse proiecte de finanţare pentru mai multe tipuri de investiţii eligibile prin sM 4.1, printre care: înfiinţare fermă avicolă, modernizare fermă de vaci, modernizare şi dotare fermă de îngrăşare a mieilor, înfiinţare fermă de reproducere a suinelor, înfiinţare fermă de îngrăşare tăuraşi, dar şi achiziţionarea de utilaje în cadrul fermei zootehnice.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţurile produselor agricole au scăzut uşor în 2024 – date Eurostat
Preţul mediu în UE al produselor agricole a scăzut cu 2% în 2024, comparativ cu 2023, în timp ce preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în agricultură a scăzut cu 6%, arată......
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă în 2023 – date Eurostat
Anul trecut, sursele de energie regenerabilă au reprezentat 24,5% din consumul final brut de energie la nivelul UE, o creştere ...
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă ...
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...