CDR: Propunerile de modificare a sistemului de impozitare pot compromite ciclul pozitiv de creştere în care se află economia românească

Propunerile de modificare a sistemului de impozitare pot afecta investiţii de amploare şi compromite ciclul pozitiv de creştere în care se află economia românească, având în vedere stadiul dezvoltării întreprinderilor româneşti, afirmă Coaliţia pentru Dezvoltarea României într-un comunicat.
Economica.net - joi, 29 iun. 2017, 16:45
CDR: Propunerile de modificare a sistemului de impozitare pot compromite ciclul pozitiv de creştere în care se află economia românească

Potrivit sursei citate, măsurile propuse au un impact major asupra economiei româneşti şi nu pot fi luate fără consultare publică şi analiză de impact al aplicării lor.

‘Faptul că, în procesul de comunicare (a se vedea, spre exemplu, ‘desfiinţarea pilonului II de pensii’), decidenţii responsabili se contrazic asupra oportunităţii lor are drept consecinţă creşterea neîncrederii asupra modului cum au fost fundamentate aceste măsuri.
Mediul de afaceri anticipează ca astfel de modificări au efecte economice profunde şi vor provoca transformări de structură în economia românească, prin inhibarea unor tipuri de activităţi care astăzi susţin creşterea economică a României’, se arată în document.

CDR apreciază că lansarea unor astfel de propuneri slăbeşte încrederea în clasa politică şi în executiv, creşte semnificativ nivelul de risc, concretizând-se în diminuarea drastică a volumului investiţiilor private, româneşti şi străine, cu deteriorarea corespunzătoare a indicatorilor de dezvoltare economică şi socială, materializându-se, în ultimă instanţă, în nivelul de trai al cetăţenilor acestei ţări.

‘Faţă de cele de mai sus, CDR consideră necesar ca Guvernul României să-şi precizeze ferm şi cu celeritate poziţia cu privire la informaţiile apărute recent în spaţiul public în legătură cu modificarea programului de guvernare, aşa cum a fost el prezentat în campanie şi votat în Parlament’, subliniază comunicatul CDR.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României reuneşte în total 45 de organizaţii sau membrii asociaţi. Coordonarea Coaliţiei este asigurată de un Consiliu Director format din preşedinţii şi vicepreşedinţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), Camerei de Comerţ Franceze în România (CCIFER), Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Romanian Business Leaders (RBL).

Noul program de guvernare postat joi pe site-ul Camerei Deputaţilor prevede măsuri precum înlocuirea impozitului pe profitul companiilor cu un impozit pe cifra de afaceri, posibil în trei trepte, amânarea pentru 2019 a reducerii TVA de la 19% la 18%, extinderea, de anul viitor, a cotei reduse de TVA de 5% şi în cazul vânzării de locuinţe sub 120 mp, majorarea la 1% din cifra de afaceri a tarifelor percepute de reglementatorii pieţelor de energie şi de telecomunicaţii, ANRE şi ANCOM, şi o taxă de solidaritate care ar putea fi plătită de angajaţii cu salarii nete mai mari de 14.500 de lei. De asemenea, se are în vedere diferenţierea salariului minim în funcţie de studii.

Pe de altă parte, ministrul desemnat al Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat joi, după ce a obţinut aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, că Pilonul II de pensii va fi desfiinţat iar banii se vor întoarce înapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat.

În replică, premierul desemnat Mihai Tudose a afirmat Pilonul II de pensii nu se va desfiinţa în timp ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că desfiinţarea Pilonului II este ‘o prostie’.

În cursul serii de joi, ministrul desemnat al Finanţelor a revenit asupra declaraţiei sale, arătând că ‘s-a produs o eroare’ pentru care îşi cere scuze.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...