Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare a fost suspendată prin ordonanţă de urgenţă

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care Legea privind diminuarea risipei alimentare este suspendată până la 31 decembrie 2017, în vederea clarificării ulterioare a unor prevederi şi eliminării dificultăţilor de aplicare, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 30 iun. 2017, 16:58
Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare a fost suspendată prin ordonanţă de urgenţă

Legea 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare a intrat în vigoare din 21 mai 2017, însă nu au fost aprobate încă normele de aplicare.

„În urma întâlnirilor organizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu reprezentanţii asociaţiilor din sectorul alimentar în vederea elaborării normelor metodologice de aplicare, au fost semnalate o serie de disfuncţionalităţi în aplicarea legii. Astfel, nu este foarte clar definit cine sunt operatorii economici care trebuie să aplice acest act normativ, prevederea din lege având caracter general. Măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România şi nu au caracter imperativ clar”, motivează Guvernul decizia luată

Astfel, sintagma „aproape de expirarea datei-limită de consum” este relativă iar prevederile referitoare la vânzarea produselor cu 3% plus TVA din preţul de achiziţie poate crea o reţea paralelă de comercializare a produselor agroalimentare care au fost supuse prevederilor referitoare la reducerea risipei de alimente. De asemenea, nu există prevederi clare referitoare la autorităţile care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile, iar în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzute resurse financiare pentru aplicarea legii.

„Din aceste considerente, este necesară reanalizarea întregului text legislativ şi modificarea lui, astfel încât să poată fi realizat un sistem sustenabil şi funcţional de reducere a risipei alimentare. România trebuie să respecte recomandările Comisiei Europene, care şi-a propus drept obiectiv reducerea risipei cu 50% până în anul 2030 şi, implicit, diminuarea numărului de persoane afectate de lipsa de alimente”, precizează sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe 16 noiembrie Legea privind reducerea ripisei alimentare, care prevede vânzarea la preţ redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum şi impune sancţiuni de până la 10.000 de lei pentru agenţii economici care încalcă prevederile acestui act normativ, anunţă News.ro.

Proiectul de lege a fost iniţiat de un grup de 52 de deputaţi PNL, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi şi a primit un raport de admitere cu amendamente din partea comisiei de industrii.
Propunerea legislativă a fost respinsă iniţial de Senat, dar adoptată de Camera Deputaţilor. Guvernul a susţinut adoptarea de măsuri pentru diminuarea risipei alimentare, cu luarea în considerare a observaţiilor transmise pe acest proiect.

Legea stabileşte definiţia risipei alimentare ca situaţia în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman şi din princina degradării şi sunt distruse, conform legislaţiei în vigoare.

Potrivit legii, operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă acţiuni de prevenire a ripisei de alimente, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea produselor.

În plus, operatorii economici din sectorul agroalimentar trebuie să ia măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate la vânzare, conform legislaţiei în vigoare şi să transfere alimentele, prin donare, sau sponsorizare, pentru consumul uman, dar aflate în aproape de data expirării, către intităţi înregistrate la ANSVSA, cu oblligaţia respectării prevederilor legale privind condiţiile de igienă, temperatură, în timpul depozitării, precum şi etichetarea corespunzătoare.

Proiectul mai prevede că o serie de subproduse nedestinate consumului uman va fi direcţionate către consumul animal. În plus, produsele agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal vor fi transformate în compost sau biogaz.

Potrivit legii, agenţii economici care nu respectă prevederile legii riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei pentru microîntreprinderi, de la 3.000 la 6.000 de lei, pentru IMM-uri, şi de la 6.000 la 10.000 de lei pentru întreprinderi mari.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...