Occidentul începe să lucreze cu Iranul: acord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze South Pars

Un consorţiu condus de firma franceză Total SA va semna luni un acord de 4,8 miliarde de dolari cu Iranul pentru dezvoltarea unui zăcământ gigant de gaze offshore, prima investiţie energetică occidentală după ridicarea sancţiunilor, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Petrolului de la Teheran.
Economica.net - Dum, 02 iul. 2017, 14:03
Occidentul începe să lucreze cu Iranul: acord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze South Pars

South Pars, cel mai mare zăcământ de gaze din lume, este împărţit de Iran şi Qatar în Golful Persic. Zăcământul conţine 14.000 de miliarde de metri cubi de gaze, sau 8% din rezervele mondiale cunoscute şi este împărţit de Iran şi Qatar în Golful Persic.

„Acordul internaţional pentru dezvoltarea diviziunii 11 a zăcământului South Pars va fi semnat luni în prezenţa ministrului iranian al Petrolului şi a directorilor firmei franceze Total, a companiei chineze CNPCI şi a grupului iranian Petropars”, a anunţat oficialul de la Teheran.

În prima etapă, a proiectului diviziunii 11 a zăcământului South Pars, costurile sunt estimate la două miliarde de dolari, iar gazul produs va fi transportat prin reţeaua de gazoducte a Iranului, a anunţat recent Total.

După mai mult de un deceniu de negocieri, Iranul şi statele din grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) au ajuns la un acord cuprinzător care pune capăt preocupărilor occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului. În urma încheierii acestui acord, o serie de sancţiuni asupra economiei Iranului vor fi ridicate. Eliminarea sancţiunilor a permis Iranului, ţară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul patru la nivel mondial, să-şi reia treptat exporturile de petrol.

Conform analiştilor, Total va opera zăcământul şi va avea o participaţie de 50,1% în acest proiect. Petropars, o subsidiară a National Iranian Oil Company, va deţine 19,9% în timp ce compania chineză CNPCI va avea o participaţie de 30%.

Şi alte companii occidentale ar putea reveni în Iran după semnarea acestui acord, un pas înainte spre îndeplinirea obiectivului autorităţilor de la Teheran de majorare a producţiei de ţiţei şi gaze naturale în următorii ani.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...