Toader: A venit vremea clarificărilor la DNA. Am cerut verificări ale activităţii la DNA şi la ICCJ, care nu au mai fost evaluate de 10 ani

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, luni, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie. Toader a precizat că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul ICCJ, insituţii care nu au mai fost evaluate de 10 ani, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 03 iul. 2017, 07:36
Toader: A venit vremea clarificărilor la DNA. Am cerut verificări ale activităţii la DNA şi la ICCJ, care nu au mai fost evaluate de 10 ani

„Cred că oarecum a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de anchetare a OUG 13 eu am tras un puternic semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA şi am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA să se desfăşoare în limite constituţionale. Susţinem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupţiei, dar vă rog să reţineţi că lupta împotriva corupţiei nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse şi condamnări deci, înseamnă în primul rând prevenirea săvârşirii faptelor de corupţie, urmând ca norma plenală să fie ultima soluţie”, a declarat, luni, ministrul Justiţiei.

El a precizat că a cerut Inspecţiei Judiciare să verifice activitatea managerială la DNA şi la Parchetul ICCJ, unde de zece ani nu au mai fost făcute evaluări, scrie News.ro.

„Am sesizat Inspecţia juidicară a CSM pentru a face evaluări de fond privind activitatea managerială la DNA, pe de o parte, şi la Ministerul Public, Parchetul ICCJ, pe de altă parte pentru că la cele două autorităţi nu au mai fost făcute evaluări de fond privind activitatea managerială din 2007. (…) Zece ani de zile o instituţie să nu fie verificată, evaluată nu ştiu dacă este tocmai în regulă, motiv pentru care am sesizat Inspecţia Judiciară, verificările sunt în curs de desfăşurare, aştept cu interes concluziile evaluării”, a afirmat ministrul, amintind şi că a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu înregistrările apărute în spaţiul public în care apare şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, iar CSM are în curs procedura de verificare a respectivelor înregistrări.

El şi-a exprimat speranţa că evaluările de management vor arăta „că nu avem o justiţie selectivă” şi că se respectă cronologia soluţionării, în funcţie de cea a înregistrării cauzelor.

Toader a mai spus că susţine combaterea faptelor de corupţie, dar ca ministru al Justiţiei nu vede doar partea pozitivă, ci şi partea negativă, faptul că mulţi români sunt arestaţi, judecaţi, condamnaţi, iar apoi se dovedeşte că sunt nevinovaţi.

Sper să se constate că nu avem o justiţie selectivă, faprul că sesizările deduse spre urmărire penală au fost puse pe rol, soluţionate cu celeritate, să răspundem ceriunţei de soluţionare în termen rezolabil. (…) Avem nevoie de o justiţie dreaptă, susţinem combaterea faptelor de corupţie, dar în acelaşi timp, ca ministru al Justiţiei, sunt obligat să nu văd numai partea pozitivă, faptul că mulţi inculpaţi sunt descoperiţi şi condamnaţi, trebuie să văd şi partea negativă. Din păcate, mulţi cetăţeni, români, sunt arestaţi, urmăriţi penal, timişi în judecată. condamnaţi, ca ulterior să se constate că nu sunt vinovaţi, ceea ce e o tragedie şi e mai mult decât o pată neagră pentru justiţia din România”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte scandalul din interiorul DNA, Tudorel Toader a spus că acest fapt are şi o parte pozitivă, că sunt scoase la suprafaţă eventuale disfuncţionalităţi, „neconcordanţe pe care unii sau alţii le subiniază”. El a precizat că nu a avut o discuţie cu şefa DNA pe acest subiect.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...