Hidroelectrica: Sindicaliştii spun că există un vid de putere la vârful companiei, care afectează activitatea. Cer discutarea situaţiei în CSAT

Sindicatul Hidrosind, care reprezintă salariaţii companiei de stat Hidroelectrica, susţine că actul de management la vârful societăţii este complet blocat din cauza provizoratului la conducerea societăţii, iar alimentarea cu energie electrică a populaţiei României poate constitui subiect de discuţie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), scrie News.ro.
Economica.net - lun, 03 iul. 2017, 08:51
Hidroelectrica: Sindicaliştii spun că există un vid de putere la vârful companiei, care afectează activitatea. Cer discutarea situaţiei în CSAT

”Consecinţele lipsei deciziei la vârful societăţii, în împrejurările menţionate, sunt cu atât mai grave”, arată un comunicat al societăţii, scrie News.ro.

Şefii sindicatului menţionează că niciunul dintre reprezentanţii acţionarilor în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica nu a fost selectat conform prevederilor OUG 109/2011, toţi fiind numiţi provizoriu, în aceeaşi situaţie fiind şi membrii directoratului.

”Sindicatul Hidrosind solicită atât acţionarilor (Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, n.r.) cât şi reprezentanţilor acestora în Hidroelectrica să lase deoparte orice dispute personale sau de grup şi să rezolve, de urgenţă, problema creată la vârful societăţii, cu responsabilitate şi profesionalism. Vidul de putere de la vârful societăţii trebuie rezolvat cu decenţă, nu cu expunere excesivă în spaţiul public, fără trocuri politico – mercantile, ci doar în interesul Hidroelectrica”, arată comunicatul.

Reprezentanţii sindicatului atenţionează că orice accident sau avarie majoră produse în amenajările hidroenergetice vor fi responsabilitatea directă a acţionarilor societăţii şi a reprezentanţilor acestora.

Hidroelectrica este una din cele mai profitabile companii de stat şi unul din cei mai mari producători de energie din ţară. Acţionarul majoritar este Ministerul Energiei.

Hidroelectrica a înregistrat în primele cinci luni ale anului 2017 un profit brut de 743,7 milioane de lei, cu 154,6 milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând o creştere cu 26%.

Cifră de afaceri înregistrată în primele cinci luni ale acestui an a fost 1,436 miliarde de lei, faţă de 1,296 miliarde de lei în perioadă similară a anului trecut, crescând cu 11%.

Producţia la cinci luni în acest an a fost de de aproximativ 6,5 TWh, faţă de 7 TWh realizaţi în aceeaşi perioadă a anului 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...