Complexul Energetic Oltenia a realizat 48% din investiţiile planificate pentru acest an, de 630 milioane lei

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, şi-a planificat investiţii de 630 milioane lei, din care în primul semestru a realizat deja 48% din programul investiţional, a declarat luni directorul general al companiei de stat, Sorin Boza, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 03 iul. 2017, 12:05
Complexul Energetic Oltenia a realizat 48% din investiţiile planificate pentru acest an, de 630 milioane lei

”Pentru acest an avem bugetate investiţii de 630 milioane lei, din care 350 milioane lei reprezintă creditele la bănci. Am realizat deja 48% din program”, a spus Boza, într-o conferinţă organizată de Focus-Energetic.

Societatea a investit, de la înfiinţare, circa 1 miliard de euro din fonduri proprii în ”energia curată”, în instalaţii de desesulfurare şi şlam dens, care reduc poluarea la nivelul standardelor europene, scrie News.ro.

Managerul a avertizat că noile propuneri de directive europene din sectorul energetic impun anumite bariere care pot scoate producţia de energie pe cărbune din piaţă, iar România nu este pregătită în acest sens.

„Pachetul de directive europene ar elimina cărbunele, iar România nu este pregătită să renunţe total la cărbune. Avem nevoie de cărbune, cel puţin în următorii zece ani”, a susţinut Boza.

Compania are circa 14.000 de salariaţi şi generează în prezent 30% din energia produsă în România.

Complexul Energetic Oltenia a înregistrat în primele cinci luni un profit brut de 260 milioane lei, comparativ cu pierderi de 20 milioane lei în perioada similară a anului trecut, ca urmare a creşterii producţiei de cărbune cu 20% şi a cantităţii de energie cu 25%.

Cifra de afaceri a urcat în primele cinci luni cu circa 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, menţionează compania, într-un comunicat, fără a specifica despre ce cifră este vorba.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie,......
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă ...
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, ...
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american ...
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Gigantul american Microsoft plănuiește să investească aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru ...