Planul de înzestrare a Armatei 2017-2026, scos de pe ordinea de zi a CSAT. Motivul – nerespectarea acordului politic pentru alocarea a 2% din PIB

Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 - 2026 a fost retras marţi de pe ordinea de zi a CSAT, de către iniţiator, pentru a fi adaptat dorinţei politice referitoare la alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, a anunţat, la finalul şedinţei, preşedintele Klaus Iohannis.
Economica.net - mar, 04 iul. 2017, 12:11
Planul de înzestrare a Armatei 2017-2026, scos de pe ordinea de zi a CSAT. Motivul - nerespectarea acordului politic pentru alocarea a 2% din PIB

Motivul a fost nerespectarea acordului politic privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare.

‘Un document pe care nu l-am discutat, care a fost retras de pe ordinea de zi, a fost Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 – 2026. S-a constatat că acest document a neglijat un aspect important, şi anume acordul politic de a aloca 2% din PIB pentru Apărare pentru cel puţin un deceniu. Documentul a fost ca atare retras de iniţiator, urmează să fie adaptat dorinţei politice şi urmează să fie prezentat într-o şedinţă ulterioară a CSAT’, a precizat şeful statului.

El a adăugat că a atras mereu atenţia politicienilor că dotarea Armatei nu este una corespunzătoare, problemele fiind unele cunoscute.

‘De ce până acum nu s-au luat aceste avertismente în serios nu face obiectul discuţiei de azi, dar, de la începutul mandatului meu, am luat foarte în serios acest lucru. Am invitat partidele şi am hotărât împreună să alocăm o sumă de 2% din PIB pentru cheltuieli de Apărare. E clar şi a fost din capul locului intenţia noastră să nu cheltuim toţi banii numai pentru dotări de tip armament, ci pentru dotări de tip logistică, pentru dotarea completă a Armatei. Şi acest accident regretabil, care a avut loc în Argeş, arată din nou de ce este nevoie de această dotare şi de ce este nevoie să punem în practică un plan de înzestrare’, a arătat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, faptul că a fost retras documentul de pe ordinea de zi a CSAT şi se va reveni nu este o problemă principială. ‘Sper să nu fie o problemă principială politică. Noi am aprobat planurile şi acest document venea în completare. Proiectele pentru achiziţiile strategice au fost înaintate în Parlament la începutul anului, aprobate şi urmează ca Ministerul Apărării să pună în practică ceea ce s-a decis acolo. Şi cred că toată lumea a înţeles că aici nu putem să tergiversăm lucrurile, fiecare zi de întârziere poate să aducă atingere securităţii naţionale. Aceste achiziţii vor începe în acest an, dar evident că va dura câţiva ani până când întreaga bază materială a Armatei va avea un nivel satisfăcător’, a subliniat şeful statului.

Iohannis, despre strategia UE pe securitate şi apărare: România e interesată şi doreşte să devină parte a proiectului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la finalul şedinţei CSAT, că strategia Uniunii Europene pe dimensiunea de securitate şi apărare s-a numărat printre temele abordate şi a precizat că România este interesată şi doreşte să participe la acest proiect.

‘Am discutat despre strategia UE pe dimensiunea de securitate şi apărare. (…) O temă foarte importantă pentru noi. Este vorba de o iniţiativă europeană care vizează în prima etapă cercetare militară, un studiu asupra modului în care industria de apărare europeană poate fi îmbunătăţită (…) felul în care armatele naţionale pot colabora’, a spus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...