Trump promite că SUA nu vor folosi energia pentru presiuni împotriva Europei Centrale şi de Est şi că nu va permite nici altora s-o facă

Donald Trump a promis joi, la Varşovia, că Statele Unite nu vor folosi niciodată energia pentru a exercita presiuni şi a constrânge ţări din Europa Centrală şi de Est şi a promis totodată că nu va permite nici altor ţări să le supună unor astfel de constrângeri, relatează The Associated Press citată de News.ro.
Economica.net - joi, 06 iul. 2017, 11:09
Trump promite că SUA nu vor folosi energia pentru presiuni împotriva Europei Centrale şi de Est şi că nu va permite nici altora s-o facă

Preşedintele american a făcut această promisiune joi, la Varşovia, după ce a susţinut prima sa conferinţă de presă în străinătate, alături de omologul său polonez Andrzej Duda, la summitul Iniţiativa Celor Trei Mări – o alianţă între state central şi est-europene de la malul mărilor Adiatică, Baltică şi Neagră, scrie News.ro.

Acest grup vizează să-şi reducă dependenţa faţă de livrările ruse de petrol şi gaze naturale.

Trump s-a declarat mândru de faptul că regiunea primeşte livrări americane de energie.

Polonia a primit luna trecută primul transport de gaze naturale lichefiate din Statele Unite.

Trump a subliniat semnificaţia specială pe care o are acestă regiune pentru el, în contextul în care soţia sa, Melania, s-a născut în Slovenia, o ţară care face parte din acest grup.

Andrzej Duda şi-a exprimat anterior speranţa ca ţara sa, membră a Uniunii Europene (UE), să semneze ”în curând” un contract pe termen lung cu Statele Unite în vederea livrării de gaze naturale lichefiate care să o ajute să-şi reducă dependenţa de importurile din Rusia.

Preşedintele polonez a făcut aceste declaraţii alături de Trump, care a anunţat că America este pregătită să semneze un acord ”în 15 minute” cu scopul de a ajuta regiunea să-şi diversifice sursele de energie.

Rusia şi-a folosit în trecut exporturile de petrol şi gaze naturale ca pe un mijloc de presiune în regiune.

Polonia a primit prima livrare de gaze naturale lichefiate americane luna trecută şi vrea să continue şi să furnizeze şi altor ţări din regiune.

Duda a anunţat că vrea să semneze un acord pe termen lung cu americanii, însă nu a precizat o dată în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în creştere cu 1,57% comparativ cu nivelul de 61,174 miliarde de euro......
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea ...
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata ...