FMI se aşteaptă la o perioadă dificilă pentru Europa Emergentă

Europa Emergentă se confruntă cu un stres economic în creştere, care riscă să anuleze o parte din progresele politice din ultimele decenii, a apreciat marţi un oficial din conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.
Economica.net - mar, 11 iul. 2017, 11:28
FMI se aşteaptă la o perioadă dificilă pentru Europa Emergentă

La o conferinţă organizată la Dubrovnik, Croaţia, Poul Thomsen, directorul departamentului european de la FMI, a subliniat că potenţialul de creştere economică a Europei Centrale şi de Est s-a înjumătăţit în ultimul deceniu, iar plecarea peste hotare a muncitorilor calificaţi este o problemă din ce în ce mai gravă. În plus, unele guverne din regiune au început chiar să pună sub semnul întrebării avantajele integrării europene.

În timp ce Europa s-a confruntat cu un deceniu de crize şi probleme economie, procesul de convergenţă dintre ţările din Vest şi cele din Est a încetinit sau chiar s-a oprit. Aceasta a dat naştere pe plan intern la unele semne de întrebare cu privire la validitatea unor reforme politice şi economice dureroase.

‘Acesta este un semnal de alarmă pentru noi toţi să nu ne amăgim şi să credem că progresele instituţionale sau în domeniul guvernanţei sunt inevitabile; să nu credem că un astfel de progres este un rezultat de neoprit, o evoluţie constantă. Nu este aşa’, a spus Poul Thomsen.

‘În viitor, obstacolele vor deveni şi mai puternice’, a adăugat economistul danez.

De asemenea, Thomsen, care a condus programele de asistenţă elaborate de FMI în ţări precum Grecia şi Portugalia, a apreciat că sprijinul excepţional, oferit de creşterea economică globală, de care a beneficiat regiunea Europei Centrale şi de Est în perioada imediată de după ieşirea din comunism este puţin probabil să se repete.

În plus, plecarea muncitorilor calificaţi în Europa Occidentală este o altă problemă importantă pentru regiunea Europei Emergente. FMI estimează că 20 de milioane de persoane au plecat din Europa Centrală şi de Est în ultimele decenii, adică 5-6% din populaţia regiunii. Sondajele recente arată că jumătate din companiile din Ungaria şi un sfert din cele din Polonia declară că lipsa de muncitori le limitează producţia şi investiţiile.

În ceea ce priveşte partea politică, Thomsen a evidenţiat creşterea tensiunilor dintre guvernele unor state membre UE din Europa Centrală şi de Est şi Comisia Europeană. În prezent, Bruxelles-ul este nemulţumit de problemele care ţin de statul de drept în Polonia şi de politicile Ungariei în domeniul refugiaţilor. Oficialul FMI a adăugat că o altă îngrijorare este acea că, având în vedere dezamăgirile din ultimul decenii, unele state ar putea inversa reformele politice şi instituţionale destinate consolidării democraţiei şi sprijinirii creşterii economice pe termen lung.

‘Există în mod clar un domeniu în care FMI are îngrijorări: independenţa băncilor centrale. În mai multe ţări, independenţa băncilor centrale este în pericol’, a subliniat Poul Thomsen.

Te-ar mai putea interesa și
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find X8 Pro, disponibil inclusiv în România. ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât ...