Premierul Tudose a numit în fruntea Agenţiei Funcţionarilor Publici un fost informator al Securităţii, apropiat de Vâlcov

Premierul Mihai Tudose l-a înlocuit pe pe şeful Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Cristian Vasile Bitea, cu Leonid Moisiu, fost prefect al judeţului Olt şi angajat al lui Darius Vâlcov, pe vremea când social-democratul era primar al Slatinei. Moisiu a fost deconspirat de CNSAS drept recrut al fostei Securităţi, sub numele "Ştefănescu" şi "Sergiu", însă a decis că nu se întrunesc elementele privind colaborarea cu fosta structură, potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 13 iul. 2017, 17:06
Premierul Tudose a numit în fruntea Agenţiei Funcţionarilor Publici un fost informator al Securităţii, apropiat de Vâlcov

Potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial, Tudose l-a eliberat din funcţia de preşedinte al ANFP pe Bitea, numit în primăvară de Sorin Grindeanu, şi l-a înlocuit cu Leonid Moisiu, scrie News.ro.

Moisiu a fost prefect al judeţului Olt, între 2009 şi 2012, numit în funcţie, potrivit presei locale, la propunerea lui Darius Vâlcov, în timpul guvernării PDL. Ulterior, el a fost director executiv al Primăriei Slatina, angajat de primarul Vâlcov.

Potrivit CNSAS, Moisiu are dosar de Securitate, fiind recrutat, pe vremea când era militar în termen, sub numele conspirativ „Ştefănescu”. El a supravegheat studenţi români şi străini la ASE, potrivit dosarului său, semnând un angajament sub numele „Sergiu”. A fost abandonat din reţea la finalul anului 1986.

CNSAS a decis însă că lui Moisiu nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborat al Securităţii, având în vedere tipul de informaţii pe care le-a furnizat fostei structuri.

Te-ar mai putea interesa și
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român au fost deja îndeplinite, iar anul viitor investițiile vor fi mai mult......
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 ...
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un ...