OMV Petrom a investit 1,7 milioane de euro într-un nou tronson de cale ferată din interiorul rafinăriei Petrobrazi

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a anunţat vineri inaugurarea unui tronson de 1,4 km de cale ferată, în interiorul rafinăriei Petrobrazi, în care a investit 1,7 milioane de euro.
Economica.net - vin, 14 iul. 2017, 08:34
OMV Petrom a investit 1,7 milioane de euro într-un nou tronson de cale ferată din interiorul rafinăriei Petrobrazi

Cu acest tronson, lungimea liniilor ferate în exploatare în interiorul rafinăriei a ajuns la aproape 50 de km.

„Aproape trei sferturi din reţeaua de căi ferate din Petrobrazi a fost modernizată în ultimii 10 ani. Investiţiile pentru aceste modernizări, incluzând lucrările de mentenanţă, depăşesc 50 milioane de euro”, se arată în comunicat.

Compania foloseşte transportul pe calea ferată pentru o parte importantă a producţiei de carburanţi de la Petrobrazi, potrivit unui membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de downstream, Neil Anthony Morgan.

„Carburanţii sunt încărcaţi în vagoane cisternă în interiorul rafinăriei, iar calea ferată de la Petrobrazi face legătura cu reţeaua publică. Apoi, carburanţii sunt transportaţi la depozitele noastre din ţară, de unde sunt distribuiţi ulterior către benzinării. În ultimii ani am făcut eforturi importante pentru a optimiza din punct de vedere logistic acest traseu al carburanţilor. Inaugurarea noului segment de cale ferată ne va permite să reducem şi mai mult costurile datorită reducerii timpilor de manevră şi va contribui la creşterea siguranţei operaţiunilor”, a declarat Neil Anthony Morgan.

Noul tronson de cale ferată, construit în zona instalaţiei de cocsare, are rolul de a interconecta alte patru linii existente. Anual, în rafinăria Petrobrazi sunt încărcate peste 50.000 de vagoane cu produse petroliere, potrivit companiei.

După privatizare, în perioada 2005-2016, investiţiile la rafinăria Petrobrazi au însumat 1,2 miliarde euro, din care circa 600 milioane euro au fost investiţi pentru programul de modernizare care s-a desfăşurat în perioada 2010-2014.

Cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual, Petrobrazi poate procesa întreaga producţie de ţiţei a OMV Petrom din România.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei locale a GES Trade, potrivit unui anunț al fimei....
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...