Cursuri gratuite de programare şi sprijin pentru angajare. 120 de locuri în Bucureşti

Şcoala gratuită de programare Academy+Plus, lansată acum trei ani la Cluj-Napoca, se deschide şi la Bucureşti, unde oferă 120 de locuri şi sprijin ulterior la angajare pe poziţii junior în sectorul IT. La Cluj, dintre cei 198 de cursanţi din ultimii trei ani, 110 lucrează acum în companii cu profil IT.
Economica.net - lun, 17 iul. 2017, 08:23
Cursuri gratuite de programare şi sprijin pentru angajare. 120 de locuri în Bucureşti

Aspiranţii trebuie să treacă mai întâi un test de memorie şi unul de logică, apoi vor trece pintr-un curs de 28 de zile în care vor învăţa limbajul de progamare C, cu evaluări săptămânale, finalizat printr-un examen de opt ore.

Şcoala propriu-zisă va începe în luna noiembrie, candidaţii urmând să studieze trei proiecte obligatorii, apoi să-şi aleagă o specializare. Programa are 21 de niveluri, însă candidaţii nu trebuie să o parcurgă în totalitate.

„După aproximativ 6 – 9 luni, cursanţii ajung la nivelul de specialist IT junior, pregătire mai mult decât suficientă pentru a putea fi angajaţi. De asemenea, îi susţinem pe cursanţi să îşi găsească rapid job-uri în industria IT. ACADEMY+PLUS se alătură, aşadar, eforturilor care susţin educaţia în IT, vizând să crească anual numărul de persoane pe care le specializează în acest domeniu. Finanţarea vine din mediul privat, de la companii care ne sponsorizează”, spune Daniela Buşcan, director program în cadrul Academy+Plus.

„Metoda de învăţare aduce în prim-plan practica, munca în echipă şi colaborarea. Pe scurt, un micro-mediu organizaţional în care cursanţii află din prima zi ce este acela un termen limită sau cum să colaboreze şi să se pună în valoare unii pe ceilalti”.

ACADEMY+PLUS face parte din rețeaua internațională a École 42 din Paris, cu centre de formare profesională în Paris, Kiev, Chișinau, Johannesburg și Fremont, Silicon Valley.

Din 2014, când a pornit proiectul de la Cluj-Napoca, 198 de candidaţi au participat la cursuri, dintre care 110 au fost angajaţi de companii cu profil IT. Majoritatea cursanţilor au între 16 şi 35 de ani şi sunt absolvenţi de BAC sau studenţi.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...