Iohannis a promulgat Legea de completare a normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal privind mai multe tipuri de impozit

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ clarifică aplicarea scutirii de impozit pentru profitul reinvestit, în contextul în care s-a stabilit practicarea acestei măsuri pe perioadă nedeterminată şi s-a extins şi pentru licenţe de utilizare a programelor informatice.
Economica.net - lun, 17 iul. 2017, 13:49
Iohannis a promulgat Legea de completare a normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal privind mai multe tipuri de impozit

În luna aprilie, Guvernul a modificat şi completat normele metodologice de aplicare a Codului fiscal în ceea ce priveşte impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit, contribuţiile sociale obligatorii şi taxa pe valoarea adăugată.

Normele includ exemple privind alocarea cheltuielilor nedeductibile aferente veniturilor neimpozabile, calculul ponderii veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor şi stabilirea cheltuielilor de conducere şi administrare alocate veniturilor neimpozabile.

Guvernul a adus, de asemenea, precizări privind aplicarea de către microîntreprinderi a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi.

‘Se clarifică sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor în cazul persoanelor juridice române plătitoare de impozit pe profit, care la 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 – 500.000 euro, echivalentul în lei, ca urmare a modificării limitei veniturilor realizate în anul precedent la 500.000 euro’, arăta Executivul.

Sunt introduse prevederi legate de menţinerea şi după 1 februarie 2017 a statutului de plătitor de impozit pe profit pentru microîntreprinderile care au optat să aplice prevederile titlului II din Codul fiscal.

Normele detaliază şi modalitatea de calcul, declarare şi plată a impozitului pe profit de către contribuabilii care devin microîntreprinderi începând cu data de 1 februarie 2017 şi optează să plătească impozit pe profit.

Sunt introduse explicitări ale modului de aplicare în cursul unui an a scutirii de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi, pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni cu persoane juridice române care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi.

Se stabileşte un plafon neimpozabil de 450.000 lei în cazul veniturilor realizate din transferul dreptului de proprietate din patrimoniul personal.

Se prevede aplicarea deducerii serviciilor medicale furnizate sub formă de abonament şi a primelor de asigurare voluntară de sănătate, în cadrul aceluiaşi plafon anual de 400 de euro echivalent în lei.

Totodată, s-au făcut corelări legislative referitoare la eliminarea plafonului reprezentând valoarea a cinci câştiguri salariale medii brute în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, investiţii şi alte surse.

De asemenea, se introduc dispoziţii procedurale cu privire la deducerea TVA de către persoanele impozabile care se reînregistrează în scopuri de TVA după ce au avut codul de înregistrare anulat, precum şi cu privire la emiterea de facturi pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în perioada respectivă, astfel încât beneficiarii să îşi poată exercita la rândul lor dreptul de deducere a TVA pentru achiziţiile efectuate de la aceste persoane în perioada în care nu au avut cod de TVA.

Au fost modificate şi regulile de ajustare a bazei de impozitare a TVA în cazul neîncasării contravalorii bunurilor livrate sau a serviciilor prestate ca urmare a reorganizării sau falimentului beneficiarului, astfel încât aceasta să fie permisă în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească de confirmare a planului de reorganizare, respectiv hotărârea judecătorească de închidere a procedurii prevăzute de legislaţia insolvenţei, sub sancţiunea decăderii.

De asemenea, a fost introdusă instituirea de norme procedurale cu privire la aplicarea noului regim special forfetar pentru agricultori, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2016.

Te-ar mai putea interesa și
Engie investește 50 mil. euro în creșterea capacității de înmagazinare a gazelor din România
Engie investește 50 mil. euro în creșterea capacității de înmagazinare a gazelor din România
Engie, care este și operator de înmagazinare a gazelor naturale, prin Depomureș, investește 50 de milioane de euro în creșterea capacității depozitului din Mureș....
MAE: Încă 69 de persoane au fost repatriate astăzi în România din Liban
MAE: Încă 69 de persoane au fost repatriate astăzi în România din Liban
Un nou grup de 69 de persoane aflate în situaţii vulnerabile, cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea ...
Agroserv Măriuța, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, începe plata cuponului numărul 16 pentru obligațiunile emise acum patru ani
Agroserv Măriuța, compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, începe plata cuponului numărul 16 pentru obligațiunile ...
Conducerea Agroserv Măriuța S.A. informează onvestitorii de Bursa de Valori București că va efectua în data de 04.11.2024 ...
Senatul a votat pentru reducerea TVA la 9% pentru mai multe produse de igienă
Senatul a votat pentru reducerea TVA la 9% pentru mai multe produse de igienă
Propunerea legislativă de modificare a Codului fiscal a fost adoptată, luni, de Senat, TVA fiind redusă de la 19% la 9% ...