Impact a plătit 10,6 milioane de euro pentru 2,2 ha din cel mai scump teren cumpărat înainte de criză şi vrea să construiască 600 de locuinţe

Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afacei Gheorghe Iaciu, a finalizat achiziţia terenului de 22.000 de mp din zona Bulevardului expoziției, acolo unde vrea să ridice un nou proiect rezidențial cu 600 de apartamente. Zona a devenit atractivă nu doar pentru dezvoltatorii de locuințe, ci și pentru dezvoltatorii de spații de birouri. 
Andrada Ghira - mar, 18 iul. 2017, 07:08
Impact a plătit 10,6 milioane de euro pentru 2,2 ha din cel mai scump teren cumpărat înainte de criză şi vrea să construiască 600 de locuinţe

La jumătatea lunii trecute, Impact a plătit un milion de euro avans pentru achiziţia unui teren de 2,2 ha în zona Romexpo Acum, tranzacția a fost finalizată, la prețul total de 10,6 milioane de euro plus TVA, a anunțat compania. Terenul se află pe strada Clăbucet nr. 68 face şi a făcut parte dintr-un lot de 6 ha, cumpărat înainte de criză de o firmă deţinută de Bluehouse Capital şi Rosebud Real Estate. Companiile au cumpărat cu 73 de milioane de euro de la Compania Industrială Griviţa terenul de 6 ha. Raportat la preţul pe mp, acesta a fost de 1.200 de euro, cel mai scump teren al unei foste fabrici vândut înainte de criză. 

Chiar săptămâna trecută, Impact a primit o finanţare de 12 milioane de euro din partea unor fonduri gestionate de Credit Value Investments (CVI), o companie poloneză de administrare a activelor. 

Pe acest teren vor fi construite nouă blocuri care vor avea între 9 și 13 etaje cu garsoniere, apartamente tip studio, cu două, trei sau chiar patru camere. Locurile de parcare vor fi situate în subteran pentru a limita traficul auto în interiorul comunității. 

În primă fază, Impact va construi patru blocuri cu 268 de apartamente, iar lucrările vor fi demarate în această toamnă. Termenul de finalizare este prevăzut pentru primăvara lui 2019. 

 „Suntem foarte încântați că am reușit să achiziționăm acest lot extrem de atractiv, localizat în zona Domenii, una dintre cele mai bune zone ale Bucureștiului, cu acces rapid la metrou”, spune  Bartosz Puzdrowski, CEO al Impact Developer & Contractor.

Bulevardul oportunităților

În zona Romexpo, primele clădiri de biroruri au fost livrate în urmă cu mai bine de zece ani: Bucharest Business Park şi S-Park. Singurele clădiri de birouri imporante care au fost livrate în ultimii ani sunt City Gate şi Unicredit Tower.  

„O să vedem tranzacţii în zona asta, nu sunt multe terenuri de vânzare, însă Bulevardul Expoziţiei are oportunităţi„, a declarat recent pentru ECONOMICA.NET, Atilla Peli, şeful departamentului de dezvoltare şi terenuri din cadrul companiei de consultanţă imobiliară JLL.

Un alt investitor care şi-a securizat un teren în zonă este GTC, care ar fi cumpărat un teren de 15.000 de mp din terenul deţinut de Bluehouse Capital, care a plătit aproape 73 de milioane de euro pentru un teren de 70.000 de mp din zona Bulevardului Expoziţiei, unul dintre cele mai scumpe vândute înainte de criză.

De teren se pare că ar fi interesaţi şi cei de la Portland Trust, însă, contactaţi de ECONOMICA.NET, oficialii nu au oferit informaţii cu privire la o posibilă achiziţie. 

O altă zonă cu potenţial, spre care dezvoltatorii îşi vor îndrepta atenţia este Bucureştii Noi. AFI Europe România deţine acolo terenul fostei platforme Laromet şi a anunţat că începe anul acesta construcţia de locuinţe. 

CITEŞTE ŞI Zona din Bucureşti spre care dezvoltatorii îşi mută banii. Unde se vor construi birouri şi locuinţe

 

Te-ar mai putea interesa și
Claudia Sheinbaum, președinta Mexicului, spune că dialogul va prevala în relația cu Trump
Claudia Sheinbaum, președinta Mexicului, spune că dialogul va prevala în relația cu Trump
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, s-a declarat duminică convinsă că dialogul va prevala cu Donald Trump, dar fără ca țara ei să fie subordonată Statelor Unite, scrie AFP....
BYD lansează un SUV compact electric în Europa, numit Atto 2, și va crește competiția pe o piață deja aglomerată
BYD lansează un SUV compact electric în Europa, numit Atto 2, și va crește competiția pe o piață deja aglomerată
BYD va lansa noul său SUV compact Atto 2 în Europa în februarie, a declarat vineri gigantul chinez de vehicule electrice, ...
Axionet IoT, cu Dan Ostahie printre acționari, solicită un credit de 9,44 milioane de euro pentru proiecte europene verzi
Axionet IoT, cu Dan Ostahie printre acționari, solicită un credit de 9,44 milioane de euro pentru proiecte europene verzi
Axionet IoT, companie locală de servicii și soluții Machine to Machine (M2M), Internet of Things (IoT), electro-mobilitate ...
Record negativ la producția de cartofi. Fermierii au avut cea mai mică recoltă din 2015 încoace
Record negativ la producția de cartofi. Fermierii au avut cea mai mică recoltă din 2015 încoace
Fermierii au obținut anul trecut cea mai mică producție de cartofi din 2015 încoace, continuându-se trendul puternic ...