Shhaideh: Preconizăm că proiectul Codului administrativ va fi trimis în Parlament în prima săptămână din septembrie

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a declarat miercuri că Guvernul va trimite, probabil, Parlamentului în prima săptămână din septembrie proiectul Codului administrativ.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 11:08
Shhaideh: Preconizăm că proiectul Codului administrativ va fi trimis în Parlament în prima săptămână din septembrie

‘Proiectul Codului administrativ cred că nu a existat un Guvern de zece ani încoace care să nu şi-l propună. El a fost în dezbatere anul trecut în octombrie 2016 pe site-ul ministerului. Începând cu 2017 s-au organizat peste 30 de întâlniri, dezbateri, discuţii cu toate grupurile interesate în domeniu. După tot ce am obţinut ca şi observaţii pe subiect au fost incluse în proiectul de cod publicat în dezbatere şi circuit interministerial în iulie 2017, el astăzi îşi parcurge circuitul interministerial. Chiar am solicitat tuturor miniştrilor dacă mai au observaţii să le transmită ca să putem să le putem include. (…) Ca şi calendar de adoptare el ar trebui să intre ca proiect de lege în prima săptămână atunci când vom avea Parlamentul după vacanţa parlamentară în dezbaterea parlamentară. Noi preconizăm, probabil, prima săptămână din septembrie Guvernul să trimită proiectul de lege către Parlament către analiză, dezbatere, adoptare’, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă proiectul va conţine şi articolul controversat care prevede că o persoană care a fost condamnată penal poate face din Guvern, ea a arătat că acesta conţine această observaţie, iar Parlamentul poate să o elimine dacă în comisiile de specialitate se ia această decizie.

‘În acest moment proiectul are această observaţie şi cred că am şi explicat de foarte multe ori şi prin comunicat de presă de ce a intervenit această modificare. În anul 2016, fără nicio legătură cu ceea ce s-a vehiculat în spaţiul public, din partea celor care au lucrat şi cu expertiză în domeniu, respectiv Consiliul Legislativ, cel care se pronunţă pe forma actelor normative, a solicitat grupului de lucru condus la acea vreme de cancelaria primului ministru de la acea vreme pentru vigoarea normei includerea acestei excepţii. Cred că şi domnul ministru al Justiţiei a explicat în mod foarte corect şi foarte bine fundamentat pentru ce trebuie să rămână cu această excepţie. Dacă Parlamentul va considera în dezbateri, în ceea ce înseamnă experţi constituţionali, în justiţie, în domeniul acesta că această excepţie trebuie eliminată, aceasta va fi decizia comisiilor de specialitate’, a explicat Sevil Shhaideh.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice raportate de Digi Communications și Banca Transilvania
Companiile din indicele BET înregistrează o creștere de 45% a profitului net în T3 2024, datorită câștigurilor unice ...
Indicele BET al Bursei de Valori București traversează un an remarcabil, ca urmare atât a unor elemente unice, cât și pe fondul unor creșteri organice solide în sectoare cheie. Performerul......
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym deschide al 47-lea centru de fitness și devine cea mai mare rețea din România și Europa de Est
Stay Fit Gym, rețeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de orașe din România, anunță deschiderea unui nou ...
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Guvernul a prelungit până la 19 decembrie termenul de aplicare a amnistiei fiscale
Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru ...
Sancțiuni mai blânde pentru erori în raportarea RO e-Transport la primele abateri, începând din 21 noiembrie 2024
Sancțiuni mai blânde pentru erori în raportarea RO e-Transport la primele abateri, începând din 21 noiembrie 2024
Regimul sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor de raportare aferente sistemului RO e-Transport a fost ...