Christian Tour: Antalya, Mallorca, Creta şi Lefkada sunt cele mai căutate destinaţii de vacanţă în această vară

Topul celor mai căutate destinaţii de vară în acest an reconfirmă zone din Grecia şi Turcia, dar vine şi cu o nouă vedetă estivală, Spania, potrivit datelor touroperatorului Christian Tour, care arată că Antalya, Mallorca, Creta, Lefkada, Rhodos, Tenerife şi Santorini au fost cele mai vândute destinaţii ale verii, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 20 iul. 2017, 20:28
Christian Tour: Antalya, Mallorca, Creta şi Lefkada sunt cele mai căutate destinaţii de vacanţă în această vară

„Conform statisticilor de vânzări pe care le avem la mijlocul lunii iulie, numărul de turişti care au ales în acest sezon să meargă în vacanţă cu agenţia noastră depăşeşte 150.000. În acest moment, avem un grad de ocupare de 75% şi suntem în creştere cu 10% faţă de perioada similară anului trecut”, a declarat Marius Pandel, director general al Christian Tour, unul din cei mai mari touroperatori din România, citat de News.ro.

El spune că românii au devenit turişti din ce în ce mai informaţi, mai bine pregătiţi atunci când vine vorba de alegerea destinaţiei, a hotelului şi chiar a turoperatorului cu care pleacă în vacanţă.

De exemplu, pentru Antalya, cu preţurile din perioada de early booking, turiştii pot să-şi petreacă o vacanţă într-un hotel de cinci stele de lux, cu servicii all inclusive, plătind cât pentru un hotel de patru stele.

„Dar marea vedetă a acestui sezon este Spania, o destinaţie cu o creştere de 300% faţă de anul trecut, în special datorită zborurilor directe din provincie. Pentru Mallorca, de exemplu, avem zboruri directe nu doar din Bucureşti, ci şi din Cluj-Napoca sau Timişoara. Până de curând, Tenerife era considerată o destinaţie exclusivistă din cauza preţurilor. Acum, însă, am reuşit să oferim pachete cu un raport calitate-preţ foarte bun, ceea ce a adusmult mai aproape de posibilităţile financiare ale românilor de a achiziţiona un sejur turistic”, a adăugat reprezentantul Christian Tour.

Perioadele cele mai căutate de către turişti în acest an sunt: sfârşit de iunie, când începe vacanţa copiilor, început de septembrie, datorită preţurilor foarte bune oferite de hoteluri, şi toată luna august, când foarte mulţi români îşi iau, în mod tradiţional, concediu atunci, iar căldura din oraşe îi „trimite” la plajă.

„Perioadele menţionate mai au, din păcate, puţine locuri libere, atât la avion cât şi la cazare, iar turiştii care vor o vacanţă în intervalul de timp menţionat ar trebui să se decidă din timp”, mai spun oficialii companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...