Nu doar maşinile nemţeşti au cucerit lumea, ci şi magazinele

De cele mai multe ori, succesul modelului german este asimilat, pe bună dreptate, industriei auto. Germania nu exportă însă în lume doar maşini şi industrie grea. De la San Francisco la Sydney, retailerii germani au cucerit lumea şi au generat anul trecut vânzări de peste 190 de miliarde de euro, mai mari decât PIB-ul României, în 41 de ţări de pe patru continente.
Economica.net - sâm, 22 iul. 2017, 15:00
Nu doar maşinile nemţeşti au cucerit lumea, ci şi magazinele

Suma este de trei ori şi jumătate mai mare faţă de vânzările pe piaţa locală ale celui mai mare lanţ de magazine alimentare din Germania, Edeka, potrivit datelor LZ Retailytics, preluate de German Retail Blog.

Retailerii germani şi-au început expansiunea la sfârşitul anilor 1960. Pionierii extinderii pe plan internaţional sunt nume cunoscute şi în România: Metro Cash & Carry şi discounterii Lidl şi Aldi.

Astăzi, printre numele germane sub acoperişul cărora îşi fac cumpărăturile consumatori din zeci de ţări se numără Kaufland, Penny, Billa, MediaMarktSaturn, Globus, Lekkerland, Rossmann, dm sau Müller.

Masculul alfa în retailul german pe plan internaţional este grupul Schwarz, proprietarul Kaufland şi Lidl, companii care au raportat venituri de 61 miliarde euro în 26 de ţări europene, în afara Germaniei.

Dacă Lidl a debutat anul acesta pe piaţa din Statele Unite şi Kaufland se pregăteşte să intre în Australia, imperiul Metro Cash & Carry se întinde până în Asia.

Cele mai importante pieţe pentru retailerii germani, în ceea ce priveşte planurile viitoare, sunt Statele Unite, Franţa, Austria, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Italia, Belgia, Cehia şi Spania. Dacă ne uităm însă la numărul de companii germane de retail deja prezente pe pieţele internaţionale, România îşi face şi ea loc în top, după Austria, Ungaria, Cehia, Elveţia, Croaţia, Franţa, Olanda, Belgia şi Spania.

Veniturile uriaşe obţinute de retailerii germani pe plan internaţional se traduc prin cote de piaţă surprinzătoare în statele europene mai mici. În Austria, Billa şi Aldi au o cotă de piaţă cumulată de aproape 45%, iar în Cehia Lidl, Kaufland şi Rewe controlează peste 40% din piaţa de retail.

Pe de altă parte, în Statele Unite sau China, nemţii se bat la baionetă în subsolul pieţei: în SUA, Aldi cumulează o cotă de piaţă de sub 4% în pofida unor vânzări de peste 20 de miliarde de euro pe an, iar în China cifra de afaceri de 2,7 miliarde euro a Metro îi conferă doar 0,1% din piaţă.

Ca planuri de viitor, Aldi este pe cale să intre pe piaţa din Italia şi a lansat recent o prezenţă online în China. Lidl a anunţat planuri de investiţii de un miliard de euro pe an în Statele Unite, mutare care a generat efervescenţă şi din partea Aldi. Şi, aşa cum am amintit deja, Kaufland şi Aldi se pregătesc să debarce pe piaţa australiană.

De asemenea, nu trebuie ignorate economiile emergente, adevăratele pieţe de creştere: Asia, Africa sau America Latină. Companiile germane păstrează momentan tăcerea.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...