Blestemul Autostrăzii Transilvania: al patrulea constructor pleacă învins de autostrada începută de Bechtel

Contractul pentru constuirea a 17 kilometri din Autostrada Transilvania de către Maltauro a fost reziliat. Firma italiană este al patrulea constructor care pleacă de pe autostrada Braşov - Borş, după americanii de la Bechtel, gălăţenii de la Lemacons & Vega 93 & Arcada şi spaniolii de la Corsan.
Economica.net - mie, 26 iul. 2017, 21:00
Blestemul Autostrăzii Transilvania: al patrulea constructor pleacă învins de autostrada începută de Bechtel

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere i-a transmis notificare de reziliere constructorului italian Maltauro (ICM), care a câştigat anul trecut contractul pentru construirea celor 17 kilometri ai tronsonului Nădăşelu – Mihăieşti din Autostrada Transilvania, susţin surse ale Asociaţiei Pro Infrastructură.

Potrivit lor, motivul rezilierii ar fi neseriozitatea constructorului, căruia CNAIR i-a şi aplicat penalităţi de întârziere.

Contactat de către ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a confirmat informaţia.

„Contractul a fost reziliat din cauza nerespectării termenilor, a depăşirii lor”, a explicat Şerbănescu, adăugând ca CNAIR a penalizat deja constructorul şi urmează să îi aplice alte penalităţi.

Contractul cu asocierea ICM SpA – Viaponte Rom SRL a fost semnat în data de 26 mai 2016. Ordinul de începere a fost emis în data de 7 octombrie 2016, dar contractul se afla încă în perioada de proiectare, deşi aceasta trebuia finalizată până în luna aprilie 2017, conform informaţiilor din luna iulie de pe site-ul CNAIR.

Firma italiană a câştigat anul trecut contractul pentru construirea celor aproape 17 kilometri din Autostrada Transilvania după mai multe contestaţii, având oferta financiară de pe locul 4, în valoare de 446 de milioane de lei. CNAIR a estimat acest contract la 687 milioane de lei şi a primit în total opt oferte.

Contractul cu Maltauro este al patrulea reziliat pe Autostrada Transilvania. Primul a fost cel cu americanii de la Bechtel, care viza construirea întregii autostrăzi, în lungime de 415 kilometri.

Al doilea contract reziliat a fost cel cu asocierea de firme din Galaţi Lemacons & Vega 93 & Arcada, care a renunţat să mai construiască lotul Târgu Mureş-Ungheni din autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş din cauză că nu a primit în primul an ordin de începere a lucrărilor.

Anul trecut, CNAIR a reziliat şi contractul cu spaniolii de la Corsan, din cauza mobilizării slabe de pe şantierul tronsonului Suplacu de Barcău – Borş.

În prezent, din cei 415 kilometri ai Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş) se circulă doar pe 52 de kilometri, între Câmpia Turzii şi Gilău.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...