Rusia aplică măsuri militare simetrice ca reacţie la suplimentarea capacităţilor NATO în România

Rusia va consolida capacităţile militare ofensive în Districtul militar sudic în scopul neutralizării ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, anunţă Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, explicând că este vorba de o reacţie faţă de suplimentarea capabilităţilor NATO în România.
Economica.net - mie, 26 iul. 2017, 14:37
Rusia aplică măsuri militare simetrice ca reacţie la suplimentarea capacităţilor NATO în România

„În actualele circumstanţe, Rusia este nevoită să adopte măsuri simetrice pentru eliminarea ameninţărilor emergente la adresa securităţii naţionale, să aplice măsuri cu rolul descurajării strategice şi să consolideze capacităţile de luptă în Districtul militar sudic”, a declarat miercuri Serghei Şoigu.

Potrivit ministrului rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Tass, 16 avioane militare americane şi britanice au fost trimise cu statut permament în România începând din aprilie. Anul acesta, Statele Unite au efectuat peste 130 de misiuni aeriene de recunoaştere în zona frontierelor sudice ale Rusiei. În plus, a argumentat Serghei Şoigu, exerciţii militare de amploare organizate de NATO au fost efectuate recent în partea de vest a Mării Negre.

Serghei Şoigu a amintit că numeroase ţări suplimentează prezenţa militară în apropierea frontierele Rusiei deoarece consideră ameninţări acţiunile Moscovei în Orientul Mijlociu şi în regiunea Transcaucazului. „Activităţile noastre active în sensul stabilizării situaţiei în Orientul Mijlociu şi pentru susţinerea păcii în Transcaucaz sunt percepute de unele ţări drept ameninţări la adresa intereslor proprii sau ale aliaţilor. În efortul de blocare a participării Rusiei la acţiunile de soluţionare a problemelor mondiale şi regionale, unele state continuă încercările de utilizare a forţei militare pentru atingerea obiectivelor geopolitice şi îşi consolidează prezenţa militară de-a lungul frontierelor Rusiei”, a subliniat Şoigu.

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, în iulie 2016, un plan de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi semnalând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...