MFP intenţionează să înfiinţeze Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să înfiinţeze Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, care va fi organizat la nivel de direcţie generală, se arată într-un proiect de ordonanţă publicat pe site-ul instituţiei.
Economica.net - mie, 26 iul. 2017, 14:45
MFP intenţionează să înfiinţeze Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare

‘Proiectul de ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri în domeniul administraţiei publice are ca obiect înfiinţarea în cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor Publice a Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare, structură fără personalitate juridică organizată la nivel de direcţie generală, prin schimbarea denumirii Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei şi preluarea activităţii în domeniului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi a posturilor şi personalului aferent acestei activităţi, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, atât aparatul central, cât şi unităţile subordonate, de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi de la Comisia Naţională de Prognoză’, se arată în Nota de fundamentare.

Potrivit acesteia, necesitatea reunificării tuturor activităţilor din aria tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru domeniul financiar-fiscal într-o singură direcţie la nivelul ordonatorului principal de credite este susţinută de complexitatea sistemului informatic şi specificitatea aplicaţiilor informatice incluse în acesta (sute de aplicaţii, sute de puncte de prezenţă), numărul de entităţi ale administraţiei publice şi de entităţi private deservite, întinderea teritorială, numărul în creştere de proiecte majore de dezvoltare a sistemului informatic şi cu termene limită de finalizare, impuse de cerinţele UE, Banca Mondială, FMI, acte normative, cerinţe de eficientizare a activităţilor compartimentelor MFP şi structurilor din subordine, cerinţe de îmbunătăţire a serviciilor oferite cetăţenilor şi mediului de afaceri etc.

Prin înfiinţarea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare se va asigura tratarea unitară a domeniului TIC la nivelul întregii organizaţii a Ministerului Finanţelor Publice.

‘Astăzim în jur de 800 de specialişti (TIC) din teritoriu sunt utilizaţi doar în procesul de administrare a sistemului informatic. Utilizarea acestor specialişti în fazele de analiză, proiectare conduce la diminuarea costurilor cu realizarea sistemului informatic, în condiţiile în care, în teritoriu se pot recruta specialişti (TIC), cu costuri sub cele necesare în marile centre industriale. Nivelul de salarizare a specialiştilor TIC existenţi în teritoriu va fi aliniat la nivelul specialiştilor TIC din aparatul central’, menţionează sursa citată.

Conform documentului, vor scădea costurile de exploatare prin folosirea comună a elementelor de tehnologie (echipamentele de calcul şi comunicaţii, software-ul de sistem şi aplicativ, datele).

Pentru a nu afecta cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2017, persoanele preluate de către Ministerul Finanţelor Publice îşi vor menţine până la 31 decembrie 2017 drepturile salariale de care beneficiază în prezent, urmând ca, începând cu 1 ianuarie 2018, să beneficieze de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...