Rompetrol devine oficial companie chineză, cu aprobarea autorităţilor române

Autorităţile din România au avizat tranzacţia prin care KMG International, fosta Rompetrol Group, va fi preluată de la KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, de către China Energy Company Limited (CEFC). Cu banii chinezilor în spate, KMG International se va extinde în Europa de Est şi de Vest, dar şi în alte regiuni ale lumii, "în contextul proiectului global One belt, one road", precizează compania.
Economica.net - joi, 27 iul. 2017, 09:27
Rompetrol devine oficial companie chineză, cu aprobarea autorităţilor române

CEFC a primit recent acordul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării și confirmarea Consiliului Concurenței pentru finalizarea tranzacției de preluare a pachetului majoritar de acțiuni al KMG International, se arată într-un comunicat al KMG International, transmis joi. Tranzacţia ar urma să fie încheiată în această toamnă, precizează compania.

„Finalizarea tranzacției va permite stabilirea unei baze solide de cooperare între KMG și CEFC, facilitând extinderea ulterioară a companiei KMGI în Europa de Est și de Vest, dar și în alte regiuni ale lumii. Acest joint venture va beneficia de potențialul resurselor energetice din Kazahstan și de resursele financiare ale Chinei, pentru extinderea activităților în contextul proiectului global «One belt, one road». Proiectul reprezintă o oportunitate excepțională pentru KMGI din perspectiva extinderii operațiunilor sale în Republica Kazahstan, care, la rândul său, va asigura implementarea programelor guvernamentale pentru atragerea investițiilor. O atenție deosebită va fi acordată proiectelor din România, fiind statul în care Grupului KMGI deține principalele active. În concluzie, trebuie remarcat faptul că acest proiect global va avea efecte multuplicatoarea în economiile țărilor participante – România, Kazahstan, China – precum și un impact social pozitiv”, a declarat în comunicaat Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.

Grupul KMGI devine astfel o platformă de dezvoltare a unui parteneriat strategic în sectorul energetic în Europa de Vest și de Est, care va asigura atât o creștere a performanțelor operaționale și financiare ale Grupului, cât și o extindere a activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional, mai precizează compania.

Participarea KMG şi CEFC în noul joint-venture KMGI va fi de 49%, respectiv 51%. Acordul între KMG și CEFC privind vânzarea pachetului de 51% din acțiunile Grupului KMGI a fost semnat în decembrie 2016.

KMG International, fosta Rompetrol Group, deține și desfășoară activități de rafinare, comercializare și distribuție petrol și produse petroliere prin rețeaua proprie de benzinării Rompetrol în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, precum și prin intermediul partenerilor săi din regiunea Mării Negre.

Conform acordului dintre KMG și CEFC, compania chineză va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în România, Uniunea Europeană și țările adiacente Drumului Mătăsii din China și Europa. În același timp, KMG va continua să livreze țiței către subsidiara sa KMGI în scopul de a susține și de a extinde operațiunile sale de bază în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...