Tăriceanu: Indemnizaţiile pentru creşterea copilului trebuie plafonate

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că indemnizaţiile pentru creşterea copilului trebuie plafonate, în condiţiile în care, în prezent, există posibilitatea ca românii să primească indemnizaţii cu nişte cifre „complet ieşite din orice zonă rezonabilă”.
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 14:00
Tăriceanu: Indemnizaţiile pentru creşterea copilului trebuie plafonate

„Guvernul ne-a informat că doreşte să plafoneze indemnizaţiile pentru creşterea copilului pentru că, în momentul de faţă, se ia în calcul salariul plus alte venituri. Alte venituri însemnând orice venit şi, în acest fel, există posibilitatea unor indemnizaţii de creştere a copilului cu nişte cifre care sunt complet ieşite din orice zonă rezonabilă şi ne-au informat că analizează comparativ care sunt valorile indemnizaţiei de creştere a copilului în ţări europene, începând cu Germania şi terminând cu ţările din zona noastră, şi vor face o analiză şi vor decide o anumită plafonare, cum e şi normal de fapt, pentru că nu putem să avem 25.000 de euro indemnizaţie de creştere a copilului chiar dacă ne dorim acest lucru”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE a susţinut că „trebuie să rămânem într-o zonă în care bugetul să poată să susţină aceste lucruri”.

„Sunt şi venituri pentru care nu se plătesc contribuţii la stat. De exemplu, fac o tranzacţie imobiliară. Este un venit pe care îl realizez şi care intră în calculul indemnizaţiei de creştere a copilului, ceea ce nu e normal”, a completat Călin Popescu Tăriceanu.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la Antena 3, că Guvernul va „intra cu celeritate” şi în indemnizaţiile pentru creşterea copilului, astfel încât acestea să fie plafonate la un maximum de 1.800 de euro pe lună, urmând ca în aproximativ două săptămâni să fie adoptată o OUG prin care să se reglementeze această chestiune.

Olguţa Vasilescu a declarat, pe 28 mai, că, imediat după ce intră în vigoare Legea salarizării, va veni cu proiectul prin care va fi stabilit din nou un plafon pentru indemnizaţia de creştere a copilului, ea spunând că, de exemplu, dacă argentinianul Lionel Messi ar veni să joace la o echipă din România pentru un salariu de 30 de milioane euro şi ar avea un copil, statul român ar putea fi nevoit să îi plătească acestuia o indemnizaţie lunară de aproximativ 28 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...