Planul de înzestrare a Armatei, aprobat de CSAT. Nota de plată: 10 miliarde de euro

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, marţi, Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2017 - 2026, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Economica.net - mar, 01 aug. 2017, 13:15
Planul de înzestrare a Armatei, aprobat de CSAT. Nota de plată: 10 miliarde de euro

Administraţia Prezidenţială aminteşte că Planul de înzestrare a Armatei României 2017 – 2026 a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei CSAT din 4 iulie, întrucât nu fusese adaptat la prevederile Acordului politic naţional de alocare a 2% din PIB pentru Apărare, asumat, la începutul anului 2015, de către toate partidele politice, la iniţiativa şefului statului.

Forma revizuită a acestui plan, care respectă implementarea acordului, i-a fost prezentată preşedintelui Klaus Iohannis de către ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, pe 26 iulie.

‘Planul de înzestrare a Armatei României 2017 – 2026 este documentul prin care se realizează o planificare multianuală a programelor de înzestrare, în concordanţă cu prevederile Strategiei de înzestrare a Armatei României şi ale Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă. Programele de înzestrare reprezintă totalitatea activităţilor derulate pentru dotarea Armatei României cu tipuri de armament, tehnică de luptă şi echipamente militare, fundamentate pe baza aprobării Consiliului de Supraveghere a Cerinţelor şi care cuprind derularea procedurii de achiziţie, livrare, testare şi intrare în dotare a produselor planificate, în cantităţile necesare şi la cerinţele calitative solicitate’, se arată în comunicatul citat.

În mai, Parlamentul a aprobat iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente pentru opt programe de înzestrare, care depăşesc 100 de milioane de euro fiecare, iar pentru realizarea acestor programe, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro, se va avea în vedere implicarea industriei naţionale de apărare, care trebuie să îşi modernizeze şi să îşi dezvolte capacităţi militare de producţie adecvate.

‘Armata României trebuie să beneficieze de alocare coerentă şi susţinută a resurselor întrucât subfinanţarea în Apărare ar afecta într-un mod grav îndeplinirea misiunilor de bază şi capacitatea operaţională a Armatei noastre’, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Te-ar mai putea interesa și
Compania energetică poloneză R.Power, prezentă şi în România, emite obligațiuni verzi în valoare de 122 de milioane de euro
Compania energetică poloneză R.Power, prezentă şi în România, emite obligațiuni verzi în valoare de 122 de milioane ...
R.Power, un dezvoltator polonez de top de proiecte fotovoltaice, a emis obligațiuni verzi în valoare de 122 de milioane de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către......
Grupul polonez XTB raportează o creștere de 80% a profitului în trimestrul III din 2024
Grupul polonez XTB raportează o creștere de 80% a profitului în trimestrul III din 2024
Compania de investiții poloneză XTB, care e prezentă și în ROmânia, anunță că a înregistrat, în trimestrul al ...
Comisarul european pentru Climă pune frână zvonurilor privind amânarea stopării vânzărilor de vehicule care emit CO2
Comisarul european pentru Climă pune frână zvonurilor privind amânarea stopării vânzărilor de vehicule care emit CO2
Wopke Hoekstra, comisarul european pentru Climă, a reconfirmat pe 7 noiembrie planurile UE de a pune capăt vânzărilor ...
Guvernul a suplimentat bugetul MIPE cu 400 de milioane de lei. Bani mai primesc și Tranporturile, Finanțele, MAE, Mediul și SIE
Guvernul a suplimentat bugetul MIPE cu 400 de milioane de lei. Bani mai primesc și Tranporturile, Finanțele, MAE, Mediul ...
Guvernul a decis, în şedinţa de joi, suplimentarea cu 400 de milioane de lei a bugetului Ministerului Investiţiilor şi ...