Fenomen meteo periculos: Ploaie îngheţată în sud-estul României VIDEO

A început ploaia îngheţată în sud-estul ţării. Aceasta va determina apariţia poleiului şi va pune în dificultate circulaţia rutieră. De asemenea, ploaia îngheţată poate afecta şi cablurile electrice, întrerupând alimentarea. Elicopterele SMURD nu se pot deplasa către două cazuri grave din Galaţi şi Tulcea, din cauza condiţiilor meteorologice.
Economica.net - sâm, 04 feb. 2012, 06:27

„Datorită faptului că masa de aer mai cald a pătruns deja peste ţara noastră, precipitaţiile s-au transformat în ploaie care îngheaţă. Deja se consemnează depuneri de polei din sud şi sud-estul ţării. Fenomenul s-ar putea extinde şi în alte regiuni ale ţării”, a declarat meteorologul Gabriela Băncilă.

Şi în Capitală ne putem aştepta, în următoarele ore, la posibile depuneri de polei.

Vestea bună este că temperaturile sunt în creştere. Maximele vor fi pozitive, iar la nivelul întregii ţări, temperaturile vor fi cuprinse între -11 şi 7 grade Celsius.

„Au fost contactaţi administratorii drumurilor pentru monitorizarea permanentă a părţii carosabile şi împrăştierea materialului antiderapant pe segmentele de drum acoperite cu polei sau gheaţă. Poliţia rutieră va interveni pentru sprijinirea activităţii de împrăştiere a materialului antiderapant, iar dacă se va impune, va lua măsuri de restricţionare a circulaţiei celorlalte autovehicule până când traficul rutier se va putea desfăşura în condiţii de siguranţă”, potrivit Infotrafic.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă şi să mărească distanţa în mers între autovehicule. De asemenea, pietonii angajaţi în traversare trebuie să ţină cont că distanţa de frânare a autovehiculelor se măreşte considerabil, în condiţii de carosabil alunecos.

Ultima oară când am avut parte de această ploaie îngheţată s-a întâmplat pe 1 decembrie 2010, când circulaţia troleibuzelor şi tramvaielor din Capitală a fost întreruptă ore bune, iar la sol s-a format polei, care a făcut circulaţia foarte dificilă spre imposibilă.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Antreprenorii români sunt ''adevăratele modele de creştere'' pe care trebuie să le urmeze economia noastră, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a subliniat că pentru el şi colegii......
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Un proiect inovator dezvoltat de compania românească TechWave Development și finanțat de inițiativa Next Generation ...
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat vineri că există progrese evidente ...