Metroul spre Otopeni, blocat înainte să înceapă. Terenurile Băneasa Investments nu pot fi expropriate pentru că sunt sub sechestru DNA

Statul trebuie să plătească 7,5 milioane de lei pentru exproprierea terenurilor Băneasa Investments de pe traseul Metroului de Otopeni, terenuri care în mod paradoxal îi aparţin tot lui, prin intermediul Universităţii de Agronomie. Şi chiar dacă ar plăti, tot nu le va putea expropria, pentru că se află de cinci ani sub sechestru DNA.
Economica.net - Dum, 06 aug. 2017, 22:09
Metroul spre Otopeni, blocat înainte să înceapă. Terenurile Băneasa Investments nu pot fi expropriate pentru că sunt sub sechestru DNA

Cea mai recentă listă cu exproprierile pentru Metroul de Otopeni include şase terenuri ale Băneasa Investments, cu o valoare totală a despăgubirilor estimată la circa 7,5 milioane de lei.

Principalul acţionar al Băneasa Investments, cu o deţinere de 49,88%, este însă tot statul, prin intermediul Universităţii de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti.

Mai mult, potrivit rectorului USAMV, Sorin Mihai Cîmpeanu, terenurile au aparţinut dintotdeauna universităţii, acestea fiind aduse ca aport în 2001 în parteneriatul Băneasa Investments.

Cinci dintre cele şase proprietăţi Băneasa Investments incluse în lista de exproprieri se află însă sub sechestru asigurator.

„Terenurile respective sunt sub sechestru. Asta înseamnă că nu se poate întâmpla nimic cu ele, nu pot fi vândute, nu pot fi expropriate nici măcar de către Metrorex. Sunt de acord că această situaţie trebuie deblocată, pentru că nu e normal ca pentru câteva mii de metri pătraţi să nu se facă metroul. Sechestrul a fost pus de către DNA pe 23 august 2012”, a precizat rectorul USAMV.

Pe de altă parte, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Dragoş Titea declara pe 27 iulie, cu ocazia finalizării lucrărilor de excavaţie la Metroul de Drumul Taberei (Magistrala 5) că procedurile de expropriere la Metroul de Otopeni (Magistrala 6) au fost finalizate, iar până la finalul anului urmează să fie demarată procedura de selecţie pentru licitaţia de lucrări.

În data de 14 iulie 2017, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe coridorul Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, etapă necesară pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului.

Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor, sunt în cuantum de 62,8 milioane lei şi reprezintă despăgubirile pentru un număr de 42 de imobile, cu o suprafaţă de expropriat de 39.160 mp.

Magistrala 6 realizează extinderea reţelei actuale de metrou din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ Bucureşti, pe o lungime de 14,2 km şi un număr de 12 staţii. Noul tronson va permite legarea directă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor.

Termenul estimat de începere a lucrărilor este a doua jumătate a anului 2018, iar durata de execuţie este de 48 de luni. Proiectul este inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov şi are un cost estimat la 1,3 miliarde de euro.

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”.

Judecarea în dosarul „Ferma Băneasa” a început în decembrie 2012. Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2000 – 2004, fostul rector al USAMV Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Popoviciu, „în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale„, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu.
Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...