Insolvenţele firmelor şi PFA-urilor au urcat cu 6%, în primele şapte luni

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primele şapte luni din acest an cu 6,07%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 5.365 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Economica.net - joi, 10 aug. 2017, 15:37
Insolvenţele firmelor şi PFA-urilor au urcat cu 6%, în primele şapte luni

Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.193, în creştere cu 12,23% comparativ cu ianuarie – iulie 2016, Capitala fiind urmată de judeţul Iaşi cu 335 (+9,12%) şi de Bihor cu 295 cazuri (-9,2%).

Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 1621, în creştere cu 2,47%.

De asemenea, un număr de 8.969 firme şi-au suspendat activitatea (-17,36%), iar 15.775 s-au dizolvat, număr în scădere cu -19,88%.

Aproape jumătate dintre companiile active în România prezintă un risc de insolvenţă ridicat, se arată într-un comunicat de presă al Coface remis, recent, AGERPRES.

‘Ponderea foarte ridicată a companiilor cu risc major de insolvenţă este explicată de fenomenul polarizării firmelor româneşti, mult mai accentuat comparativ cu ceea ce observăm în Ungaria, Polonia sau Cehia. Spre exemplu, cele mari mari 10% din firmele româneşti deţineau la sfârşitul anului 2015 aproape 91% din totalul veniturilor înregistrate de către întreg mediul de afaceri, în timp ce această pondere este mult mai scăzută în cazul Ungariei (72%), Poloniei (68%) sau Cehiei (59%)’, se arată în document.

Potrivit acestuia, 99% dintre companiile româneşti se luptă pentru o cotă de piaţă de maximum 33%, în condiţii de concurenţă foarte agresivă şi economie subterană mult mai ridicată decât media înregistrată în UE.

‘7 din 10 companii îşi plătesc mai târziu furnizorii comparativ cu durata medie de colectare a creanţelor şi rotaţie a stocurilor. Dintre acestea, 60% îşi finanţează investiţiile pe termen lung, 30% îşi rambursează creditele bancare contractate pe termen lung (soldul creditului bancar acordat companiilor scade cu aproximativ 5% de an- la-an) şi/ sau plata unor dividende (în condiţii fiscale avantajoase de impozit diminuat la 5%), în timp ce 10% îşi finanţează companii din grup’, menţionează sursa citată.

Conform Coface, soldul creditului furnizor s-a dublat de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, crescând de la 168 miliarde lei (2007) la aproape 340 miliarde lei (2016), în timp ce soldul creditului bancar a crescut doar cu aproximativ 30 miliarde lei.

‘Durata medie de colectare a creanţelor a crescut de la 60 zile (2007) la aproape 114 zile (2015), iar estimările Coface indică un nivel de 118 zile pentru 2016. Practic, insolvenţa unei companii româneşti în anul 2017 va genera pierderi financiare de două ori mai mari partenerilor de afaceri. Nu întâmplător primul trimestru al anului curent a debutat cu un cuplu unic: minimul istoric al insolvenţelor nou deschise & maximul impactului financiar (pierderi cauzate creditorilor) propagat în mediul de afaceri. Prin acordarea termenelor de plată, furnizorii sunt cei mai mari creditori ai companiilor, creditul comercial reprezentând 42% în totalul datoriilor (comparativ cu 29% în 2008), în timp ce creditul bancar are o pondere de doar 21% (comparativ cu 24% în 2008)’, informează Coface.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...