Morgan Stanley estimează că euro va ajunge la paritate cu lira sterlină în 2018

Banca americană de investiţii Morgan Stanley şi-a majorat estimările privind evoluţia euro, previzionând că va atinge 1,25 dolari la începutul anului viitor şi va fi la paritate cu lira sterlină în 2018, pentru prima dată în istoria sa de 18 ani, transmit Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 12:21
Morgan Stanley estimează că euro va ajunge la paritate cu lira sterlină în 2018

Respingerea mişcărilor populiste care ameninţau să destabilizeze Uniunea Europeană va ajuta la aprecierea euro în următorii ani, consideră Andrew Sheets, analist al Morgan Stanley.

Acesta susţine că: ‘Pieţele se vor concentra pe ideea că inima Europei – Franţa şi Germania – lucrează împreună spre o Uniune Europeană mai puternică, făcând presiuni spre adoptarea unor reforme care nu au mai fost văzute în ultimii ani. Structural, aceste evoluţii vor duce la aprecierea euro’.

Anul acesta, euro s-a apreciat cu 12% faţă de dolar, pe fondul îmbunătăţirii creşterii economice şi a diminuării temerilor privind ascensiunea mişcărilor populiste.

Analiştii Morgan Stanley se aşteaptă la noi deprecieri ale lirei sterline, din cauza creşterii slabe a economiei, a inflaţiei ridicate şi a sporirii incertitudinilor privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

Lira sterlină s-a depreciat semnificativ vineri, până la 1,2978 dolari pentru o liră, după ce joi s-a tranzacţionat la 1,2952 dolari pentru o liră, cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni. De asemenea, moneda britanică s-a depreciat cu 0,2% faţă de euro, până la 90,56 penny pentru un euro.

Votul din 23 iunie 2016, când alegătorii britanici s-au pronunţat în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană, a declanşat turbulenţe pe pieţele financiare globale, iar lira sterlină s-a depreciat cu 15% în raport cu dolarul.

Prin activarea pe 29 martie a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, Marea Britanie a iniţiat un proces de negocieri care ar urma să dureze doi ani şi în urma căruia se vor stabili condiţiile ieşirii acestei ţări blocul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...