COTAR solicită Guvernului să reevalueze măsura de creştere a accizei la motorină şi benzină

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) atrage atenţia membrilor Guvernului României să reevalueze măsura de creştere a accizei la motorină şi benzină, se arată într-un comunicat al confederaţiei.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 14:42
COTAR solicită Guvernului să reevalueze măsura de creştere a accizei la motorină şi benzină

‘Rugăm Guvernul să refacă toate calculele, referitor la impactul pe care îl va avea această măsură asupra economiei României, deoarece s-ar putea crea probleme grave în toate sectoarele economiei, dar şi scăderi semnificative la vânzările de carburant în ţară, deci şi scăderi ale sumelor încasate la bugetul statului, deoarece există posibilitatea de a alimenta în ţările vecine. Există precedent în acest sens, iar datoria recentă a demonstrat că o astfel de creştere a preţurilor generează scăderi şi nu creşteri la bugetul de stat’, potrivit comunicatului.

De asemenea, COTAR a solicitat premierului să analizeze situaţia din 2014, când statul român ar fi trebuit să încaseze circa 50 de milioane de euro lunar din supra-acciză.

‘Printr-o adresă către Primul Ministru, am cerut să analizaţi situaţia din anul 2014, când statul român ar fi trebuit să încaseze 50,6 milioane de euro lunar din supra-acciză, din care circa 36 de milioane de euro din acciza suplimentară la motorină şi aproape 15 milioane de euro din acciza suplimentară la benzină, dar s-au încasat lunar cu aproape 11 milioane de euro mai puţin decât în perioada anterioară creşterii accizelor: cu 3 milioane de euro mai puţin la motorină şi cu 8 milioane de euro mai puţin la benzină. Institutul Naţional de Statistică indica o scădere de 18,5% a valorii carburantului vândut în România, în iulie 2014’, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Potrivit transportatorilor, o creştere a accizei la motorină şi benzină cu 45,22 bani (acciza + TVA) pentru fiecare litru îi va determina pe transportatorii care efectuează curse internaţionale, atât pentru transporturile de marfă, cât şi de persoane, să alimenteze în afara ţării, aşa cum s-a mai întâmplat în perioadele în care carburantul a fost mai scump în România.

Pe de altă parte COTAR susţine că transporturile de marfă sau de persoane de pe teritoriul României se vor scumpi, astfel încât vor genera creşteri ale preţurilor mărfurilor, produselor finite şi materiei prime, de unde vor fi generate şi creşteri ale preţurilor de producţie şi creşteri de preţuri ale mărfurilor la raft. Astfel, puterea de cumpărare va înregistra o scădere, ceea ce va duce la scăderea nivelului de trai al românilor, scădere economică pe termen mediu şi lung, falimente în lanţ pentru producători, distribuitori şi micii întreprinzători.

‘În România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde de litri, dintre care 5 miliarde de litri de motorină şi 2 miliarde de litri de benzină, astfel încât, suma colectată suplimentar ar trebui să se ridice la peste 3 miliarde de lei, dar nu se poate garanta faptul că se va menţine nivelul consumului de motorină şi benzină din acest moment. Din datele înregistrate în perioadele anterioare, se poate estima o reorientare a circa 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaţionali de pe teritoriul României către alte state europene, care au preţuri mai mici. Acest lucru ar putea genera un adevărat dezastru pentru economia României, pentru că vânzările de carburant ar scădea, colectarea accizei va fi mult mai mică decât în prezent, însă preţurile vor creşte pentru toate produsele şi serviciile, menţinând un trend descendent al puterii de cumpărare şi, deci, al nivelului de trai în România’, se mai spune în comunicat.

COTAR menţionează că de această măsură vor fi afectaţi şi românii care călătoresc în ţară cu autocare şi microbuze.

‘Vor fi afectaţi de această măsură şi românii care călătoresc în ţară cu autocare şi microbuze, deoarece firmele care fac transport rutier de persoane vor fi obligate să majoreze preţurile biletelor. În această privinţă, mai trebuie specificat faptul că deja statul face concurenţă neloială transportatorilor rutieri de persoane, prin subvenţionarea cu peste 80% a CFR Călători şi a operatorilor privaţi de transport feroviar de persoane, la care s-au adăugat, de la începutul acestui an, călătoriile gratuite pentru 450.000 de studenţi, suportate din bugetul statului, care doar la CFR Călători aduc circa 18 milioane de lei lunar. În aceste condiţii, o creştere a accizei la motorină va îndrepta către faliment mai multe firme de transport, ceea ce înseamnă alte scăderi pentru bugetul statului şi, deci, pentru economia României’, conform documentului citat.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...