DIGI a realizat un profit net în creştere de aproape cinci ori, în primul semestru

DIGI Communications a înregistrat un profit net de 31,8 milioane euro, în primul semestru din acest an, în creştere cu 389%, comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de Agerpres.    
Economica.net - mie, 16 aug. 2017, 07:13
DIGI a realizat un profit net în creştere de aproape cinci ori, în primul semestru
‘Veniturile noastre (cu excepţia veniturilor între segmente şi alte venituri) pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2017 au fost de 454 milioane euro, faţă de 405,2 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la 30 iunie 2016, o creştere de 12%. Cheltuielile de exploatare totale (exceptând cheltuielile între segmente şi alte cheltuieli, dar incluzând cheltuielile cu amortizarea şi ajustările pentru depreciere) pentru perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2017, au fost de 399,1 milioane euro, în comparaţie cu 371,2 milioane euro pentru perioada de şase luni încheiată la data de 30 iunie 2016, respectiv o creştere de 7,5%.’, se arată în document. 

Compania a realizat, în România, venituri de 329,7 milioane euro, în primul semestru, în urcare cu 12%. Cheltuielile din activităţi operaţionale au fost de peste 222,4 milioane euro. 

‘Veniturile din România pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2017 au fost de 163,8 milioane euro, prin comparaţie cu 148,5 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2016, reprezentând o creştere de 10,3%’, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...