Taxele şi impozitele au reprezentat 20,3% din cheltuielile lunare ale unei gospodării, anul trecut

Impozitele asupra veniturilor, contribuţiile la bugetele de asigurări sociale, cotizaţiile şi alte impozite şi taxe au deţinut, în 2016, o pondere de 20,3% din cheltuielile totale ale unei gospodării, ridicându-se, în medie, la suma de 513 lei/lună, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.
Economica.net - mie, 16 aug. 2017, 08:55
Taxele şi impozitele au reprezentat 20,3% din cheltuielile lunare ale unei gospodării, anul trecut

Din această sumă, impozitul pe salariu a reprezentat 39,7%, faţă de 39,5%, în 2015, iar contribuţiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de şomaj şi pentru asigurările de sănătate) 58,4%, comparativ cu 56,3%, în 2015.

Tot în anul 2015, ponderea taxelor şi impozitelor era de 19% din cheltuielile totale, iar suma se ridica la 446,1 lei/gospodărie.

‘Impozitele, contribuţiile, cotizaţiile, taxele deţin o pondere mare în cheltuielile totale ale gospodăriilor în ale căror venituri predomină veniturile salariale. Astfel, în anul 2016, ponderea acestora în cheltuielile totale a fost de 29,2% pentru gospodăriile de salariaţi, comparativ cu 13,6% pentru cele de şomeri, 9,8% pentru gospodăriile de pensionari, 4,9% pentru cele de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole şi numai 3,7% în cazul gospodăriilor de agricultori’, se notează în document.

De altfel, în anul 2016, cuantumul mediu al transferurilor aflate în sarcina gospodăriilor de salariaţi a fost de 13,9 ori mai mare decât al celor plătite de gospodăriile de agricultori, de 10 ori mai mare decât transferurile plătite de gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole, de 5,6 ori mai mare decât al celor de pensionari şi de 4,1 şomeri sau mai mare decât al gospodăriilor de şomeri.

Principala destinaţie a cheltuielilor gospodăriilor – consumul – a deţinut, în medie pe ansamblul gospodăriilor, 71,7% din cheltuielile totale. Cheltuielile de consum au reprezentat 1.810 lei/lună/gospodărie, iar cheltuielile băneşti pentru cumpărarea de produse alimentare (inclusiv cheltuielile în unităţile de alimentaţie publică), nealimentare şi pentru plata serviciilor s-au ridicat la 1.612 lei/lună (63,9% din cheltuielile totale).

Potrivit INS, cealaltă parte a cheltuielilor de consum, contravaloarea consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare şi nealimentare din resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei), a fost egală cu 198,1 lei/gospodărie şi a reprezentat 7,8% din cheltuielile totale.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...