Ministerul Energiei cere revocarea unor membri ai consiliului de administraţie de la Oil Terminal

Ministerul Energiei a cerut convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Oil Terminal Constanţa, în calitate de acţionar majoritar, propunând pe ordinea de zi revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie, arată un document transmis luni de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 21 aug. 2017, 13:15
Ministerul Energiei cere revocarea unor membri ai consiliului de administraţie de la Oil Terminal

Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din capitalul social al companiei, a solicitat astfel convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor, având pe ordinea de zi: „revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie de la societatea Oil Terminal” şi „numirea membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie de la societatea Oil Terminal pe locurile rămase vacante” în urma revocării de la punctul 1, arată documentul, citat de News.ro.

În aceeaşi şedinţă se va stabili durata mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, precum şi remuneraţia membrilor provizorii ai consiliului.

Oil Terminal a înregistrat un profit net de 11,41 milioane lei în primul semestru al acestui an, în scădere cu aproape 22% faţă de prima parte a anului trecut, de 14,55 milioane lei.

Veniturile din exploatare au atins 76,8 milioane lei, în scădere cu circa 3% faţă de primele şase luni ale anului anterior.

Oil Terminal Constanţa are o capacitate de depozitare de circa 1,5 milioane metri cubi şi este cel mai mare operator pe mare din portul Constanta, specializat în manipularea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice lichide şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Principalii competitori pe piaţă internă ai Oil Terminal sunt: terminalul din Portul Midia, exploatat de Rompetrol Rafinare, terminalul Unicom-Oil Terminal din Galaţi, Frial SA Constanţa şi Minmetal SA Constanţa.

Compania Oil Terminal Constanţa (simbol bursier OIL) este controlată de Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din acţiuni, şi are aproape 1.000 de angajaţi.

Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 85,03 milioane lei (18,9 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...