Geoană, întrebat dacă va mai candida la Preşedinţie: Cine a candidat nu renunţă la speranţă

Senatorul Mircea Geoană a fost întrebat, într-o emisiune televizată, în SUA, dacă va mai candida la Preşedinţie, el afirmând că este prea devreme pentru un răspuns, şi precizând că cine a candidat o dată pentru a fi preşedinte nu renunţă la speranţă.
Economica.net - sâm, 04 feb. 2012, 16:08

Întrebat dacă va mai candida pentru funcţia de preşedinte sau premier, Geoană a răspuns: „E probabil prea devreme de spus. Desigur, cine a candidat o dată pentru a fi preşedinte nu renunţă la speranţă”.

Răspunzând unei întrebări, el a menţionat că în 2009 a fost foarte aproape de a câştiga. „Unii au spus chiar că am câştigat”, a menţionat Geoană, râzând.

El a menţionat că este esenţial să se arate faptul că integritatea şi profesionalismul sunt încă importante în România.

Potrivit acestuia, cei care vor reuşi să demonstreze acest lucru vor câştiga alegerile în 2012.

Mircea Geoană a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite făcute în SUA.

În toamna anului trecut, vizita lui Mircea Geoană în SUA a generat nervozitate printre colegii de partid care au declarat că fostul preşedinte al Senatului trebuia să îi informeze despre această vizită. Mai mult, social-democraţii au spus că Geoană a încercat să le ia faţa lui Crin Antonescu şi Victor Ponta, care plănuiseră o vizită peste Ocean. Vizita în SUA a fost unul dintre capetele de acuzare care au dus la excluderea lui Mircea Geoană din partid.

Episodul are mari şanse să se repete şi la începutul acestui an, chiar dacă Geoană nu mai este în PSD, ci pune bazele unui nou partid.

Liderii opoziţiei au şi ei plănuită o vizită în SUA în această lună. Surse din USL susţin că deplasarea peste Ocean a celor doi preşedinţi ai urma să aibă loc în a doua jumătate a lunii februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Antreprenorii români sunt ''adevăratele modele de creştere'' pe care trebuie să le urmeze economia noastră, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a subliniat că pentru el şi colegii......
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Un proiect inovator dezvoltat de compania românească TechWave Development și finanțat de inițiativa Next Generation ...
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat vineri că există progrese evidente ...