Google anunţă Android 8.0 Oreo. Ce aduce nou şi când va fi disponibil

Următorul update major al sistemului de operare pentru dispozitive mobile al celor de la Google, cunoscut până acum sub numele de cod Android O, se va numi Oreo.
Economica.net - mar, 22 aug. 2017, 05:35
Google anunţă Android 8.0 Oreo. Ce aduce nou şi când va fi disponibil

Google a anunţat numele următoarei versiuni majore de Android.

Numele celei de-a opta iteraţii de Android vine ca urmare a unui acord comercial între Google şi Mondelez International, companie care deţine, printre altele, brandul de dulciuri Oreo.

Nu este pentru prima oară când Google transformă numele celui mai folosit sistem de operare pentru smartphone-uri într-un purtător de brand care aduce, probabil, venituri importante companiei americane.

În 2013, când a lansat versiunea 4.4 de Android, Google a ales drept nume pentru aceasta brandul KitKat deţinut de Nestle.

Deosebirea este că Android Oreo va fi un update major, mai important decât a fost Android 4.4 KitKat. Drept urmare, va beneficia de mai multă mediatizare şi expunere, ceea ce va aduce, în mod normal, şi mai mulţi bani pentru Google în urma acordului cu Mondelez.

Android 8.0 Oreo va veni cu numeroase noutăţi, printre care:

Google Play Protect – o suită de securitate care grupează sub aceeaşi umbrelă toate tehnologiile de protecţie dezvoltate de Google pentru Android;
Suport picture-in-picture – conţinutul video redat de o aplicaţie va fi afişat într-un chenar în timp ce utilizatorul va folosi alte aplicaţii;
Notificări sub forma unui punct plasat pe pictograma unei aplicaţii (o funcţie pentru care Google s-a inspirat în mod clar de la Apple);
Autofill – managerele de parole precum 1-Password sau Last Pass vor putea completa automat parolele utilizatorilor în formularele web;
Funcţia Instant Apps a fost implementat în mod implicit – utilizatorii for putea folosi unele aplicaţii fără să le instaleze pe telefon;
Timpi mai mici de pornire pentru sistemul de operare şi autonomie mai mare – pentrua sta Google a restricţionat funcţionarea aplicaţiilor în fundal;
Meniul de setări a fost consolidat – unele dintre opţiunile principale au fost grupate sub aceeaşi umbrelă;
Un nou set de emoji complet redesenat.
Android 8.0 Oreo va fi adăugat chiar azi de inginerii Google proiectului AOSP (Android Open Source Project), urmând ca dispozitivele din seriile Nexus şi Pixel să fie primele care vor beneficia de noua versiune.

Conform celor de la Google, producătorii de smartphone-uri precum Essential, General Mobile, HMD Global, Huawei, HTC, Kyocera, LG, Motorola, Samsung, Sharp şi Sony vor putea lansa primele dispozitive noi cu Android 8.0 Oreo până la finele anului.

Cât despre actualizarea smartphone-urilor mai vechi, aceasta este în totalitate o decizie a producătorilor. Smartphone-urile ieftine au şanse mici să fie actualizate, în timp ce, în mod normal, flagship-uri precum Galaxy S8 şi S7 ar trebui să primească update-ul undeva în cursul anului viitor

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...