Bloomberg: Fiat analizează o posibilă vânzare a mărcii Maserati şi a diviziei de componente

Constructorul auto Fiat Chrysler Automobiles NV analizează mai multe opţiuni printre care şi vânzarea mărcilor premium Maserati şi Alfa Romeo, precum şi a diviziei care produce componente auto, au declarat miercuri pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mie, 23 aug. 2017, 14:02
Bloomberg: Fiat analizează o posibilă vânzare a mărcii Maserati şi a diviziei de componente

Vânzarea acestor divizii ar permite Fiat Chrysler să se concentreze pe autovehiculele de masă şi să devină mai atractiv pentru o posibilă combinaţie cu un competitor. Analiştii sunt de părere că operaţiunile Fiat în domeniul automobilelor de lux ar avea o valoare de şapte miliarde de euro, în timp ce Magneti Marelli şi alte operaţiuni în domeniul componentelor sunt evaluate la cinci miliarde de euro.

Conform surselor, Fiat Chrysler intenţionează să păstreze mărci precum Jeep, Dodge şi Ram şi să se concentreze pe autovehiculele de masă. Aceasta după ce zilele trecute grupul chinez Great Wall Motor Co. a confirmat că este interesat să preia Jeep. Sursele citate de Bloomberg adaugă că sunt analizate mai multe opţiuni iar o decizie definitivă ar putea fi luată abia la începutul lui 2018.

Acest plan ar permite creşterea valorii pentru acţionarii Fiat Chrysler Automobiles NV, în condiţiile în care titlurile FCA înregistrează performanţe mai slabe decât cele ale competitorilor. Conform analiştilor de la Goldman Sachs Group Inc., operaţiunile Fiat Chrysler au o valoare de aproximativ 50 de miliarde de euro, în timp ce valoare actuală de piaţă a companiei este de 24,5 miliarde de euro.

Vânzarea unor divizii este un instrument familiar pentru directorul general de la Fiat, Sergio Marchionne. În 2011 a separat grupul de divizia CNH Industrial NV specializată în producţia de camioane şi tractoare, iar în 2016 a luat măsură similară pentru divizia de automobile sport Ferrari. Împreună, toate aceste entităţi au în prezent o valoare de piaţă de 57 de miliarde de dolari, comparativ cu şase miliarde de dolari în 2004 când Marchionne a fost numit la conducerea grupului italian.

Cu toate acestea, o divizare a grupului implică riscuri considerabile, iar Fiat analizează cu atenţie aceste riscuri, susţin sursele. Marca Alfa Romeo este în faza preliminară a eforturilor sale de a deveni o marcă globală de automobile de lux şi are nevoie în continuare de investiţii de mai multe miliarde de euro pentru a dezvolta noi modele şi a putea concura cu nume precum BMW sau Mercedes-Benz. În plus, nici Maserati şi nici Alfa Romeo nu au un renume comparabil cu Ferrari. Pentru a depăşi aceste obstacole, Fiat ar putea să găsească un partener pentru mărcile sale premium, susţin sursele.

Marchionne este de mult timp un susţinător al nevoii de consolidare în industria auto, apreciind că industria risipeşte bani prin dezvoltarea unor versiuni multiple ale aceleaşi tehnologii. Aceste presiuni s-au intensificat după ce ţări precum Marea Britanie şi Franţa au fixat un termen limită până la care va fi permisă vânzare de automobile echipate cu motoare cu ardere internă, iar serviciile de mobilitate ameninţă supravieţuirea modelului tradiţional de business al industriei auto.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...