MOL România vrea să ajungă la 100 de staţii Fresh Corner în acest an şi să deschidă prima staţie de încărcare pentru maşini electrice

Grupul petrolier ungar MOL a ajuns la un număr de 65 de benzinării Fresh Corner în România şi vrea să ajungă la 100 până la sfârşitul acestui an, a declarat miercuri, într-o întâlnire cu presa, Lars Höglund, vice-preşedinte senior al Grupului MOL, responsabil de segmentul retail, acesta subliniind totodată că ”în cel mai scurt timp posibil” va fi inaugurată în România prima staţie de încărcare pentru maşini electrice, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 23 aug. 2017, 14:45
MOL România vrea să ajungă la 100 de staţii Fresh Corner în acest an şi să deschidă prima staţie de încărcare pentru maşini electrice

„Conceptul Fresh Corner are un impact pozitiv în rezultatele financiare ale grupului, iar România este o piaţă cheie pentru Grupul MOL. Sunt 65 de benzinării Fresh Corner în România şi vrem să deschidem 100 în total în acest an. Şapte benzinării au bucătărie proprie. De asemenea, până în 2021, vom avea 750 de staţii Fresh Corner în regiune, din care 150-200 în România”, a declarat miercuri Lars Höglund, vice-preşedinte senior al Grupului MOL, responsabil de segmentul retail, precizând că numărul pentru România s-ar putea modifica în funcţie de dinamica pieţei, scrie News.ro.

Acesta nu a precizat care este, defalcat, investiţia într-o astfel de benzinărie, însă, în total, în acest an, MOL România şi-a planificat investiţii totale de 10-15 milioane euro.

Oficialul MOL a precizat că România este una dintre ţările în care oferta gastro din Fresh Corner este constant îmbunătăţită şi înnoită. Anul acesta, s-au vândut 2,5 milioane de cafele în punctele Fresh Corner din România.

Fresh Corner este un proiect lansat de Grupul MOL în urmă cu doi ani, care acordă importanţă gastronomiei şi cumpărăturilor pentru acasă. În prezent, MOL a implementat conceptul Fresh Corner în peste 330 de staţii la nivelul Europei Centrale şi de Est.

Totodată, până la sfârşitul anului, grupul va lansa în România şi noua gama de carburanţi EVO. Noii carburanţi EVO au proprietăţi îmbunătăţite de curăţare a motorului şi au fost deja lansaţi în unele pieţe pe care grupul MOL este activ printre care şi Ungaria.

În ceea ce priveşte deschiderea de noi benzinării MOL, Höglund a subliniat interesul pentru piaţa românească.

„Scanăm permanent piaţa pentru potenţiale achiziţii şi, dacă este posibil să achiziţionăm terenuri pentru construirea de benzinării de la zero este foarte bine”, a declarat Höglund.

Oficialul MOL a vorbit şi despre planurile privind deschiderea de staţii de încărcare destinate maşinilor electrice, proiect pe care grupul maghiar intenţionează să îl implementeze „în cel mai scurt timp posibil”.

Companiile E.ON, cu afaceri în sectorul utilităţilor, şi MOL, producător şi distribuitor de carburanţi, au anunţat luna trecută că vor deschide, în cadrul unui parteneriat regional, 40 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în România până în 2020, cu fonduri primite prin intermediul Mecanismului pentru interconectarea Europei.

„Eu sunt de părere că maşinile electrice vor juca un rol foarte important în sector, în viitor. Vrem să începem să deschidem aceste puncte de încărcare în cel mai scurt timp posibil. Mi-ar plăcea să spun că prima staţie o vom anunţa în acest an, dar acest lucru depinde de mai mulţi factori”, a explicat el.

De asemenea, Grupul MOL estimează un EBITDA (câştigurile înainte de dobânzi, taxe depreciere şi amortizare) de 450 milioane dolari până în 2021, la nivel de grup, pe segmentul Servicii pentru clienţi (Retail), de la aproximativ 300 milioane dolari în 2016.

Vânzările retail de motorină ale MOL în România au crescut cu 12% în prima jumătate a anului, în timp ce vânzările de benzină s-au majorat cu 1%, comparativ cu prima jumătate a lui 2016.

Grupul MOL are o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în zece ţări, din care peste 200 în România.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Cum va arăta lotul 4, a cărui proiectare va trebui finalizată în ianuarie (Video)
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Cum va arăta lotul 4, a cărui proiectare va trebui finalizată în ianuarie (Video)
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a postat marți imagini 3D cu lotul 4 al A13 Sibiu - Făgăraș, unde turcii de la Makyol ar trebui să finalizeze etapa de proiectare în......
Avertisment: sute de viitori prosumatori care au apelat la subvenția prin „Casa Verde” riscă să piardă banii, pentru că nu are cine să le monteze la timp sistemele fotovoltaice
Avertisment: sute de viitori prosumatori care au apelat la subvenția prin „Casa Verde” riscă să piardă banii, ...
Sute de beneficiari Casa Verde 2023 riscă să piardă finanțarea de 20.000 de lei, pentru că instalatorii aleși fie au ...
Exportul de ceasuri elvețiene suferă din cauza declinului vânzărilor în China și Hong Kong
Exportul de ceasuri elvețiene suferă din cauza declinului vânzărilor în China și Hong Kong
Exporturile de ceasuri elveţiene au scăzut pentru a doua lună consecutiv în octombrie, declinul livrărilor spre China ...
A doua liberalizare a pieței de energie ar avantaja românii care consumă peste 300 kilowatt-oră
A doua liberalizare a pieței de energie ar avantaja românii care consumă peste 300 kilowatt-oră
Re-liberalizarea pieţei de energie ar putea să aducă românilor cu un consum de energie mai mare de 300 de kilowatt-oră ...