PFP: Reducerea contribuţiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri

Reducerea contribuţiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri, în contextul în care legislaţia oricum prevede o contribuţie mai mare decât cea care se realizează efectiv, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP), remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 24 aug. 2017, 11:24
PFP: Reducerea contribuţiilor la pilonul II de pensii este la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri

‘Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (PFP) a luat la cunoştinţă cu surprindere de ultimele ştiri privind fondurile de pensii pilon II şi îşi exprimă profunda dezamăgire cu privire la intenţiile factorilor guvernamentali în această direcţie. Mai precis, PFP se referă la informaţiile apărute în cursul zilei de 23 august 2017, cu privire la intenţia de a plafona la nivelul de 2,5% contribuţia de asigurări sociale a salariaţilor destinată fondurilor de pensii Pilon 2’, potrivit comunicatului.

Reprezentanţii asociaţiei amintesc că, în prezent, Legea nr. 411/2004 prevede ca această contribuţie să fie de 6% dar, prin derogări succesive realizate în fiecare an, aceasta a fost menţinută la un nivel mai mic (în prezent 5,1%), cu promisiuni anuale nerespectate ale fiecărui Guvern şi Parlament că aceasta va fi adusă la nivelul legal.

‘Interesele viitorilor pensionari au fost astfel încălcate în mod constant. Poate că la această situaţie a condus şi perspectiva încă îndepărtată a pensiei pentru aceştia (căci, până să devină pensionari, aceştia nu pot constitui masă de manevră electorală). Totuşi, cu toată această încălcare a intereselor viitorilor pensionari, trebuie să remarcăm că, până în acest an, niciun Guvern şi niciun Parlament nu au discutat despre naţionalizarea sau desfiinţarea fondurilor de pensii pilon II sau despre diminuarea contribuţiilor la acestea’, mai arată reprezentanţii PFP.

Aceştia au amintit că, din păcate, în acest an au apărut periodic discuţii pe aceste teme.

‘Din stângăcie sau poate pentru a testa piaţa, fiecare ministru de finanţe a invocat posibilitatea naţionalizării sau desfiinţării acestor fonduri de pensii. Este clar că, deşi declaraţiile au fost retractate ulterior, această intenţie încă există, într-o formă sau alta. Ultimul pas în această direcţie este această nouă idee, de a reduce contribuţia la fondurile de pensii pilon II de la 6% la 2,5% (deci de mai mult de două ori). Este o idee la fel de nocivă ca şi naţionalizarea sau desfiinţarea acestor fonduri de pensii. În perioada post-revoluţionară, cu puţine excepţii, statul român a dovedit că nu este un bun administrator. Sistemul de pensii nu este o excepţie, deficitul acestuia adâncindu-se de la an la an şi fiind acoperit întotdeauna de la bugetul de stat’, potrivit comunicatului.

Sursa citată aminteşte că trecerea unei părţi din viitoarea pensie a românilor în administrarea privată a fondurilor pilon II este o măsură menită să înlăture slaba administrare a statului.

‘Astfel, românii vor primi pensie pe baza contribuţiei pe care o fac în fiecare lună la sistemul de asigurări sociale. Banii lor vor fi investiţi şi administraţi pentru ei şi nu vor fi folosiţi pentru a plăti pensii speciale unor persoane care nu merită asemenea pensii sau, mai grav, pentru a finanţa investiţii fantasmagorice (borduri puse în trei straturi, terenuri de sport construite în pantă, parcuri în sate fără curent electric şi canalizare, etc). Nu este sigur că 6% este o contribuţie suficientă. Dar cu siguranţa 2,5% este o contribuţie infimă, al cărei rezultat este că românii vor pierde orice garanţie privind pensia lor viitoare’, au continuat reprezentanţii asociaţiei.

Aceştia sunt de acord că activitatea fondurilor de pensii din pilonul II poate fi îmbunătăţită, însă precizează că susţin principiul pe baza căruia acestea au fost înfiinţate, şi anume mai buna administrare a contribuţiilor sociale ale românilor, pentru a le asigura acestora o pensie decentă.

‘De la acest principiu nu pot fi îngăduite abateri. Iar o cotă de 2,5% este o abatere gravă, care nu poate fi tolerată’, se mai precizează în comunicat.

Potrivit unor informaţii publicate miercuri de Profit.ro, Ministerul Finanţelor ar dori să diminueze, de la 5,1% la 2,5%, contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II).

În replică, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a susţinut că nu există discuţii privind modificarea modului actual de funcţionare a pilonului II de pensii, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...