Preţul energiei pe bursă pentru vineri, mai mare cu aproape 30% faţă de ziua de joi

Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM continuă să fie extrem de volatil în această perioadă, cotaţiile pentru ziua de vineri fiind mai mari cu aproape 30% decât cele de joi, conform datelor publicate pe site-ul operatorului pieţei.
Economica.net - joi, 24 aug. 2017, 12:27
Preţul energiei pe bursă pentru vineri, mai mare cu aproape 30% faţă de ziua de joi

Astfel, preţul mediu al energiei cu livrare în ziua de vineri, 25 august, este 376 de lei pe MWh, după ce, joi, cotaţiile medii au fost de 296 de lei pe MWh. Preţurile de acum din piaţă sunt de peste trei ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Spre exemplu, pentru ziua de 24 august 2016, preţul mediu pe Piaţa pentru Ziua Următoare (piaţa spot) a fost de 109 lei pe MWh.

Joi la ora 14:50 producţia de energie în hidrocentrale ocupa primul loc, acoperind 29,78% din total, cu 1.927 MW. Pe locul doi se află cărbunele, cu 1.862 MW, care acoperă 28,77% din total. Producţia de energie regenerabilă este compusă din fotovoltaice – 764 MW, adică 11,81% din total, şi de eoliene – 147 MW sau 2,27% din total.

De menţionat este şi faptul că joi dimineaţă a fost deconectată una dintre cele două unităţi de la Cernavodă, astfel că energia nucleară, care este una dintre cele mai ieftine, asigură doar 10,32%, faţă de circa 20% în mod normal.

Preţul energiei în România rămâne cel mai mare din regiune, similar cu cel din Ungaria. Deşi pe unele intervale orare preţurile din cele patru ţări cuplate (România, Ungaria, Slovacia şi Cehia) sunt similare, în anumite perioade ale zilei cotaţiile în România şi Ungaria sunt considerabil mai mari. Spre exemplu, în intervalul 17, în România şi Ungaria energia costă 109 euro pe MWh, iar, în Slovacia şi Cehia, 37 euro, respectiv 36 de euro.

Autorităţile din sectorul energetic spun că monitorizează situaţia.

‘Încă de acum patru săptămâni ne-am aplecat foarte atent asupra acestei probleme. Am avut discuţii atât cu ANRE, cât şi cu Consiliul Concurenţei, pentru că au fost semnalate posibile aspecte de concurenţă sau neconcurenţă. Am cerut domnului Havrileţ (preşedintele ANRE – n.r.) să facă o analiză să zică dacă sunt decizii pe care trebuie să le luăm. Am avut discuţii cu directorul OPCOM şi am analizat să vedem care sunt problemele, să vedem de unde apar preţurile şi anomaliile din preţuri’, a spus ministrul Energiei, Toma Petcu, la începutul acestei luni.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) susţin că aceste preţuri sunt cele corecte.

‘Poziţia ANRE este că preţurile din acest moment reflectă condiţiile din piaţă. Adică ne confruntăm cu o situaţie de hidraulicitate foarte redusă care s-a mai întâmplat de câteva ori în decursul timpului, iar rezultatele au fost aceleaşi, adică o scădere a ofertei de vânzare în general, în piaţă, care s-a reflectat în special în PZU (piaţa spot – n.r.) cu o creştere a preţurilor. Deci creşterea preţurilor este un lucru normal în aceste condiţii. Această reacţie a pieţei este considerată un lucru pozitiv. Dacă piaţa nu ar reacţiona în acest condiţii, atunci am avea o problemă’, a declarat Natalia Vlad, director general al Direcţiei Piaţa de Energie din cadrul ANRE, la finele lunii iulie.

Ea a arătat că ANRE a analizat dacă preţurile au fost influenţate şi de alţi parametri.

‘Avem o structură de monitorizare foarte bine pusă la punct. Rezultatele au fost că nu s-a sesizat în această perioadă, pe analizele comune cu OPCOM, comportamente care să denatureze preţul pe PZU, comportamente care să ne conducă la suspiciunea de manipulare’, a continuat reprezentanta ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...