Iohannis: Am decis aprofundarea Parteneriatului strategic cu Franţa în special în sectoarele politic, economic, cultural şi al cercetării

Preşedinţii României şi Franţei au decis joi aprofundarea Parteneriatului strategic între cele două ţări, în special în domeniile politic, economic, cultural şi al cercetării.
Economica.net - joi, 24 aug. 2017, 13:47
Iohannis: Am decis aprofundarea Parteneriatului strategic cu Franţa în special în sectoarele politic, economic, cultural şi al cercetării

‘Am avut şi astăzi discuţii foarte bune, în urma cărora am decis aprofundarea Parteneriatului strategic, în special în sectoarele politic, economic, cultural şi al cercetării’, a declarat şeful statului român, la finalul întrevederii avute la Palatul Cotroceni cu omologul său francez, Emmanuel Macron, care efectuează o vizită în ţara noastră.

Klaus Iohannis a precizat că momentul vizitei oficialului francez în România este unul simbolic, deoarece în 2017 se împlinesc 25 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de înţelegere amicală şi cooperare între România şi Franţa, iar în 2018 se marchează aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului strategic.

El a salutat dinamica creşterii schimburilor economice între cele două state şi a exprimat interesul pentru diversificarea investiţiilor franceze în economia românească.

Potrivit şefului statului român, cei doi preşedinţi şi-au exprimat sprijinul pentru proiectul Sezonul cultural încrucişat România – Franţa 2018-2019.

Iohannis a exprimat şi dorinţa cooperării cu Franţa pentru marcarea Centenarului României.

‘România rămâne una dintre ţările europene cele mai ataşate francofoniei şi un stat far al francofoniei în Europa centrală şi de est’, a precizat şeful statului român, care a subliniat şi rolul comunităţii româneşti în Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...