Toader: Voi trimite proiectul doar la CSM, dar avizul lor este consultativ. Parlamentul decide

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri dimineaţă, că nu va trimite proiectul de modificare a legilor Justiţiei, pentru consultare, la DNA, DIICOT şi Ministerul Public, ci doar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM, acesta având atât secţie de procurori, cât şi de judecători, însă avizul lor este doar consultativ, Parlamentul având putere de decizie.
Economica.net - vin, 25 aug. 2017, 07:34
Toader: Voi trimite proiectul doar la CSM, dar avizul lor este consultativ. Parlamentul decide

„Avizul CSM e un aviz consultativ. CSM reprezintă atât judecătorii, cât şi procurorii. Nu trimit proiectul de lege şi la ministerul Public, şi la DNA, şi la DIICOT, ci la CSM, care are şi secţie de procurori, şi secţie de judecători şi coagulează opiniile dânşilor. Probabil afirmaţia că nu cunoşteau anumite chestiuni se referă la cele prezentate de mine miercuri. Iată că le cunosc dintr-o dezbatere publică. Le vor cunoaşte în momentul în care trimit proiectul de lege şi nu uitaţi că este un aviz consultativ, este o propunere de modificare. Propunere cu care mă duc în Guvern, Guvernul poate face modificări. Îl aprobă, apoi pleacă la Parlament şi intră în procedură de legiferare, unde iarăşi sigur vor fi multe modificări. Ministerul Justiţiei propune, Parlamentul decide”, a declarat Toader.

Ministrul a susţinut că nu are niciun interes prin promovarea acestor modificări, ci doar îşi doreşte să existe o lege a Justiţiei „aşa cum românii şi-o doresc”. „Dacă reuşim o lege care să coaguleze toate opţiunile din societate, va fi greu să criticăm legea”, a adăugat el.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Propunerile au fost aspru criticate, inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis, care a afirmat că modificările reprezintă „un atac asupra statului de drept” şi asupra luptei anticorupţie, iar dacă vor fi adoptate ele vor „anula” eforturile României din ultimii 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...