Dragnea: Legea pensiilor trebuie adoptată în în această sesiune parlamentară. Vom discuta despre vârsta de pensionare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la România TV, că noua lege a pensiilor trebuie adoptată de Parlament în sesiunea care va începe la 1 septembrie, dând asigurări că pensiile nu vor scădea, ci vor creşte cele mici. Dragnea a mai spus că urmează să aibă loc şi o discuţie privind vârstele de pensionare, însă nu există în acest moment o intenţie de creştere, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 25 aug. 2017, 17:44
Dragnea: Legea pensiilor trebuie adoptată în în această sesiune parlamentară. Vom discuta despre vârsta de pensionare

Întrebat dacă noua lege va presupune şi modificarea vârstei de pensionare, Dragnea a spus că în acest moment nu s-a discutat despre aşa ceva, scrie News.ro.

„Acum e vorba de modul de calcul al pensiilor. Va fi o discuţie pe care o vom avea, trebuie să fie argumente serioase, dar şi în privinţa acestei teme (…) trebuie să fie nişte reguli clare, de bun simţ”, a spus el.

Dragnea a dat asigurări că pensiile nu vor scădea prin recalculări.

„Nicio pensie nu va scădea, pentru că este un drept câştigat la care nu umblăm. Ne interesează ca pensiile care sunt mici şi foarte mici să înceapă să crească”, a explicat liderul PSD.

Liviu Dragnea a spus că PSD-ALDE au toate condiţiile ca legea să fie adoptată în sesiunea parlamentară care va începe la 1 septembrie.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, la Antena 3, că au fost finalizate mai multe variante ale noii Legi a pensiilor, care vor fi prezentate coaliţiei de guvernare pentru a fi aleasă cea finală, care va fi apoi prezentată public şi trimisă Parlamentului, estimând că ea ar putea fi adoptată în luna decembrie, dacă nu va fi întoarsă de către preşedintele Klaus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute de sondare. Primele reacţii ale candidaţilor....
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...