Audi schimbă patru membri ai consiliului director, dar păstrează directorul general

Constructorul auto german Audi a anunţat luni cea mai importantă remaniere a consiliului său director din ultimii ani, în condiţiile în care divizia premium a grupului Volkswagen încearcă să depăşească scandalul manipulării emisiilor poluante ale motoarelor diesel, informează Reuters.
Economica.net - lun, 28 aug. 2017, 15:14
Audi schimbă patru membri ai consiliului director, dar păstrează directorul general

Audi, divizie care contribuie cel mai mult la profitul Volkswagen, a precizat că îi va înlocui pe directorul financiar, Axel Strotbek, directorul de producţie, Hubert Waltl, directorul de resurse umane, Thomas Sigi, precum şi pe directorul de vânzări Dietmar Voggenreiter, începând cu data de 1 septembrie. Pe de altă parte, directorul general, Rupert Stadler, criticat atât de media cât şi de sindicate pentru modul în care a gestionat scandalul emisiilor poluante va rămâne în continuare în funcţie.

Noul director financiar de la Audi va fi Alexander Seitz, care anterior a ocupat diferite poziţi în America Latină la societatea mixtă SAIC Volkswagen, în timp ce postul de director de producţie va fi ocupat de Peter Koessler, directorul uzinei Audi din Gyor, Ungaria. De asemenea, noul director de personal de la Audi este Wendelin Goebel, un apropiat al directorului general de la Volkswagen, Matthias Mueller, în timp ce postul de director de vânzări va fi ocupat de Bram Schot, care anterior a fost responsabil cu vânzările de vehicule comerciale la VW.

În comunicatul de presă în care anunţă remanierea consiliului director Audi nu oferă un motiv pentru aceste schimbări. Cu toate acestea, o serie de surse au dezvăluit anterior că boardul director al Audi va fi remaniat până la deschiderea salonului auto de la Frankfurt, la mijlocul lunii septembrie, în condiţiile în care CEO-ul Rupert Stadler are sprijinul familiilor Porsche şi Piech care controlează grupul Volkswagen.

Audi se confruntă în prezent cu rechemări la service, anchete ale procurorilor şi critici din partea sindicatelor pentru scandalul manipulării emisiilor poluante şi performanţele sale de la izbucnirea acestui scandal în 2015. Grupul mamă Volkswagen a acceptat să cheltuie până la 25 de miliarde de dolari în SUA pentru a soluţiona solicitările deţinătorilor de autovehicule, organismelor de protecţie a mediului, autorităţilor federale şi dealerilor auto apărute în urma scandalului Dieselgate şi de asemenea s-a angajat să răscumpere aproximativ 500.000 de vehicule cu motoare diesel vândute în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail......
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...