Vrem ca modificările Legii privind comercializarea produselor alimentare să fie aplicabile din 2018 – preşedintele Comisiei pentru Agricultură

Preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, Ioan Munteanu, a exprimat, miercuri, dorinţa ca modificările aduse Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, care sunt în concordanţă cu solicitările Comisiei Europene, să fie aplicabile de la 1 ianuarie 2018.
Economica.net - mie, 30 aug. 2017, 10:59
Vrem ca modificările Legii privind comercializarea produselor alimentare să fie aplicabile din 2018 - preşedintele Comisiei pentru Agricultură

Printre modificările aduse legii, după ce Comisia Europeană a lansat proceduri de infrigement împotriva României şi Ungariei în privinţa comerţului cu amănuntul al produselor agricole şi alimentare, se numără eliminarea publicităţii gratuite pentru producători în parcările comercianţilor şi înlocuirea termenului ‘produs românesc’ cu ‘produs autohton’.

‘Am respectat întru totul sesizarea care a venit de la Comisia Europeană (…) şi cred că astăzi am finalizat aceste modificări şi completări în aşa fel încât să nu afectăm nici producătorii, nici lanţurile comerciale, să întărim relaţia dintre ei’, a afirmat Munteanu, după întâlnirea membrilor Comisiei cu reprezentanţi ai producătorilor şi comercianţilor

El a precizat că modificările propuse vor mai fi analizate o dată cu factorii interesaţi, după care vor fi trimise Ministerului Economiei şi Ministerului de Externe. În cele din urmă, raportul Comisiei de agricultură va intra în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Preşedintele Federaţiei ProAgro, Emil Dumitru, a subliniat că profitul trebuie împărţit echitabil între între producător, procesator şi comerciant.

‘Trebuie să avem o filieră de produs agroalimentar astfel încât între producător, procesator şi comerciant să existe o echitabilitate în împărţirea profitului. În prezent comercianţii au tot profituri foarte mari, iar producătorii au forţă de negociere redusă’, a spus Emil Dumitru.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...