Dragnea: Sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniştri să promoveze interesele unor companii străine

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a exprimat îngrijorarea că ambasadorii merg la miniştri să promoveze interesele unor companii străine, întrebându-se dacă aceste fapte pot însemna 'acte de corupţie'.
Economica.net - joi, 31 aug. 2017, 12:38
Dragnea: Sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniştri să promoveze interesele unor companii străine

‘Şi eu sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniştri în fiecare zi să promoveze interesele unor companii străine. Cine ştie, poate cineva se gândeşte că şi asta înseamnă acte de corupţie. Că sigur că dacă aţi merge dumneavoastră la ministru să promovaţi interesele companiei domnului Muscă (directorul general al Combinatului agroalimentar Curtici pe care l-a vizitat joi n.r.) veţi avea o problemă. Eu zic să fim mai calmi. O să vedem ce spun specialiştii, ce spun judecătorii, ce spun ceilalţi oameni care nu au interese personale, ci care vor doar ca justiţia din România să funcţioneze şi judecătorii să fie protejaţi. Să nu fim în situaţia în care preşedinta Curţii Supreme să fie certată de nişte procurori. Aşa ceva nu e posibil. Fiecare avem îngrijorările noastre şi fiecare cu îngrijorările lui mergem înainte pentru România’, a afirmat Dragnea joi, la Curtici.

Dragnea a precizat că decizia finală pentru legile justiţiei va fi luată în Parlament după ‘o cumpănire şi dezbatere serioasă’.

‘Şi eu sunt îngrijorat când am văzut din presă şi am citit ce s-a încercat ieri să se facă la CSM. Şi eu sunt îngrijorat când văd nişte ambasadori în Româna care îşi permit să ne interzică şi dreptul de a începe o dezbatere. Urmează să ni se interzică dreptul de a gândi (…) Şi eu sunt îngrijorat de faptul că procurorii au început să se certe cu judecătorii. Ştiţi ce mă interesează pe mine, ca preşedinte PSD, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, ca deputat, şi ca cetăţean român? Să văd ce spun asociaţiile magistraţilor şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România. Şi am văzut că acolo există o susţinere pentru acele prevederi. Eu nu sunt jurist, nu sunt specialist. Sigur că, în final, decizia va fi luată în Parlament după o cumpănire serioasă, după o dezbatere serioasă, aşezată nu cu patimă, nu pentru a servi interesul unuia sau altuia, nu pentru a subjuga ideea de justiţie în România. Am înţeles, fiecare cu îngrijorările lui’, a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea, ministrul Economiei, Mihai Fifor, şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, efectuează joi o vizită de lucru în judeţul Arad, la Combinatul Agroindustrial Curtici, respectiv ferma de vaci, abatorul pentru prelucrarea şi industrializarea cărnii de porc şi vită şi Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor. 

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...