Ministerul Transporturilor amână vânzarea celor două avioane A310 ale Tarom, în valoare de 10 milioane de dolari, care stau în hangar

Adunarea Generală a Acţionarilor companiei naţionale Tarom a decis în luna iulie a acestui amânarea vânzării celor două aeronave Aribus A310, scoase din flotă la sfârşitul anului trecut. 
Andrada Ghira - lun, 04 sept. 2017, 08:28
Ministerul Transporturilor amână vânzarea celor două avioane A310 ale Tarom, în valoare de 10 milioane de dolari, care stau în hangar

Sursa foto: Bruno Muthelet via Planespotters.net 

Tarom a scos anul trecut din flotă cele două avioane a A310, evaluate la 5,1 milioane de dolari, respectiv 5,3 milioane de dolari, potrivit declaraţiilor publice ale fostului director general Gabriel Stoe, şi amână vânzarea acestora, la aproape un an decât acestea stau în hangar. 

Motivul? Conducerea executivă a companiei trebuie să obţină „un punct de vedere din partea direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, privind valorificarea activelor companiei”, se arată într-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial. 

Costuri mari de întreţinere şi reparaţii

Tarom s-a confruntat vara trecută cu probleme tehnice la avioanele A310 şi a fost nevoită să anuleze mai multe curse. Datele din raportul financiar al companiei pentru anul 2015 arată că din bugetul destinat reparaţiilor, de peste 72 de milioane de lei, nu s-a folosit decât 48%, şi asta pentru că au fost amânate reparaţii majore la modele A310.

Au fost amânate reparaţii majore la cele două aeronave A310, având în vedere că se preconiza înlocuirea acestora din cauza costurilor mari de întreţinere şi reparaţii în perioada următorilor cinci ani, estimate la suma de 55,7 milioane de dolari, precum şi dificultăţi majore în asigurarea pe viitor a pieselor de schimb necesare exploatării acestora”, se precizează în documentul citat.

În ceea ce priveşte procesul de valorificare al celor două avioane, fostul director al companiei, Gabriel Stoe spunea la sfârşitul lunii iunie din 2016 că se lucrează la elaborarea unei proceduri de valorificare. Cele două avioane a A310 au fost evaluate la 5,1 milioane de dolari, respectiv 5,3 milioane de dolari.

Istoria aviaonelor de lung curier din flota Tarom

Tarom cumpăra în 1992 trei modele de avioane A310, care puteau efectua zboruri de lungă distanţă, fiind şi cele mai mari avioane din flotă, cu o capacitate de 209 locuri. Avioanele a fost botezate Muntenia, Moldova şi Transilvania. În 1995, avionul Muntenia se prăbuşeşte la Baloteşti, la câteva minute după decolare.

Până în 2003, avioanele A310 au fost utilizate pe curse spre Bangkok, Beijing, New York, Singapore, Montreal, dar şi spre destinații europene. Pe fondul unor pierderi de 10 milioane de dolari pe an, Miron Mitrea, ministrul Transporturilor în 2003, decide închiderea rutelor spre New York şi Beijing, care erau operaţionale din 1974, de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.

Avioanele au intrat în conservare, pentru ca mai apoi, în 2007, acestea să fie modernizate la uzinele Airbus din Bordeaux. După recondiţionare, avioanele au fost introduse în circuit, pe rutele europene.

După locul lăsat liber de Tarom pe ruta Bucureşti-New York, americanii de la Delta Airlines şi-au încercat pentru a doua oară norocul şi au redeschis ruta în iunie 2007. După un an, compania a renunţat la zborul direct care lega Bucureştiul de New York.

Fostul vice-premier Liviu Dragnea anunţa în primăvara lui 2014 că Tarom va relua zborurile de la Bucureşti spre Beijing, însă nimic nu s-a concretizat, motivul invocat de autorităţi fiind neprimirea acordului de survol din partea ruşilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...