AHK România: Guvernul ne ţine într-un ritm alert. Suntem ca pompierii: încercăm să stingem incendii mai mult decât să propunem măsuri

Lipsa forţei de muncă din România este o problemă uriaşă care ne înfrânează dezvoltarea, iar Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) este ocupată mai mult cu 'stingerea incendiilor' Guvernului, decât să propună constructiv măsuri care să aibă efecte peste 2-3 ani, susţine Dragoş Anastasiu, preşedintele AHK România.
Economica.net - mar, 05 sept. 2017, 17:05
AHK România: Guvernul ne ţine într-un ritm alert. Suntem ca pompierii: încercăm să stingem incendii mai mult decât să propunem măsuri

‘Avem o activitate intensă la Cameră. Guvernul ne ţine într-un ritm alert, din păcate. Suntem ca pompierii: încercăm să stingem incendii mai mult decât să propunem constructiv măsuri ca peste 2-3 ani să aibă efecte. Ne-am fi dorit mult, dar nu e cazul, pentru că nu avem timp. Trebuie să ne ocupăm timpul cu stingerea incendiilor’, a spus Anastasiu, la întâlnirea lunară a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.

El a precizat că la propunerea AHK România s-a format un grup de lucru interministerial pentru rezolvarea problemelor legate de lipsa forţa de muncă.

‘Lipsa forţei de muncă din România este o problemă uriaşă care ne înfrânează dezvoltarea. În acest sens, la propunerea Camerei am înfiinţat un grup de lucru interministerial pentru forţa de muncă, cu patru sau cinci ministere reprezentate, printre care Ministerul Muncii, Ministerul de Externe, cel de Interne şi al Educaţiei, pentru că este vorba de forţa de muncă din România, despre măsuri care trebuie luate pe termen scurt, mediu şi lung. Noi conducem acest grup de lucru şi ne bazăm pe inputurile din partea voastră. Măsurile trebuie să ducă la creşterea numerică şi calitativă a forţei de muncă, dar şi din perspectiva mentalităţii. Educaţia se face pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt îi vedem pe străini ca pe un sprijin. Vedem ca pe un sprijin dacă studenţii fac stagii de practică nu aşa cum fac acum, 3 săptămâni, ci un semestru întreg. În industria turismului dacă din 6 semestre ai avea două de practică, acesta ar fi un ajutor’, a mai arătat preşedintele AHK România. 

Marţi a avut loc, la Bucureşti, prima întâlnire lunară, după vacanţa de vară, a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.

Te-ar mai putea interesa și
Noile taxe vamale promise de Trump produc schimbări strategice pentru companiile asiatice
Noile taxe vamale promise de Trump produc schimbări strategice pentru companiile asiatice
Președintele ales Donald Trump a promis noi taxe vamale asupra celor trei mari parteneri comerciali ai Statelor Unite - Canada, Mexic și China - detaliind cum va implementa promisiunile de campanie......
Ucraina: Kiev, atacat în valuri de drone ruseşti
Ucraina: Kiev, atacat în valuri de drone ruseşti
Capitala Ucrainei Kiev este supusă unui atac susţinut cu drone ruseşti, a declarat marţi dimineaţa primarul Vitali Kliciko, ...
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Producătorul de mașini electrice Rivian a primit un împrumut condiționat de 6,6 miliarde USD
Rivian a anunțat că a primit aprobarea condiționată pentru un împrumut de până la 6,6 miliarde de dolari de la Departamentul ...
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în ...